Live

Un fost angajat IRS care a dezvăluit datele fiscale ale lui Trump a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru subminarea democrației

Data publicării:
Donald Trump nu a plătit niciun impozit pe venit în 10 din cei 15 ani dinainte de a fi ales preşedinte. Foto: Profimedia

Un fost angajat al Serviciului de Venituri Interne (IRS, Fiscul american - n.r.) a fost condamnat la cinci ani de închisoare, maximul posibil, pentru că a furnizat cotidianului The New York Times şi ProPublica, un site independent de investigaţii, informaţii fiscale confidenţiale despre Donald Trump şi numeroase alte personalităţi politice şi miliardari, precum Jeff Bezos şi Elon Musk, între 2018 şi 2020. Judecătoarea cazului a considerat că fapta lui Charles Littlejohn a constituit un atac la adresa democrației.

Judecătoarea federală Ana Reyes, o democrată numită de preşedintele Joe Biden, a spus că această infracţiune subminează sistemul de guvernare al ţării şi democraţia sa. „Când îl vizaţi pe preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, îi vizaţi funcţia. Nu putem merge la vânătoare de aleşi”, a criticat ea fapta lui Charles Littlejohn, 38 de ani.

Magistrata a considerat că, în faţa acestei infracţiuni extraordinare, pedeapsa ar trebui „să-i descurajeze pe cei care s-ar putea simţi tentaţi să încalce legea”, potrivit Le Figaro, preluat de News.ro.

„Am acţionat cu convingerea sinceră, deşi greşită, că servesc interesul public. Acţiunile mele au subminat încrederea fragilă pe care o acordăm guvernului”, şi-a cerut scuze Charles Littlejohn, recunoscând că a acţionat din proprie voinţă.

El a pledat vinovat în 2023 pentru distribuirea de documente fiscale şi a cooperat cu anchetatorii. Congresmenii republicani au criticat clemenţa cu care a fost recunoscută vinovăţia, care s-a limitat la o singură acuzaţie, aceea de divulgare ilegală de informaţii fiscale.

A divulgat peste 8.000 de declaraţii de impozit

Procurorii federali ceruseră o pedeapsă de cinci ani, maximul permis de legislaţia americană, argumentând că Littlejohn a fost motivat de o agendă politică şi a compromis securitatea unor informaţii personale sensibile. Procurorii au declarat că Littlejohn a căutat un post la o firmă de consultanţă care lucrează cu Fiscul, în 2017, în speranţa de a accesa şi dezvălui dosare despre Trump, care era preşedinte la acea vreme.

Trump a fost primul candidat important la preşedinţia SUA din ultimele decenii care nu şi-a publicat declaraţiile fiscale atunci când a candidat la Casa Albă în 2016. O comisie a Camerei Reprezentanţilor a SUA a publicat în cele din urmă în 2022, după o bătălie în instanţă, dosarele sale fiscale pentru şase ani.

În cele din urmă, Littlejohn a divulgat peste 8.000 de declaraţii de impozit pe venit referitoare la aproximativ 7.600 de persoane. Procurorul Jonathan Jacobson a declarat că Littlejohn a încercat în mod necorespunzător să „influenţeze” alegerile din 2020 şi să „remodeleze discursul politic al ţării”, scrie Reuters.

Dezvăluiri privindu-l pe Trump

Senatorul republican Rick Scott din Florida, ale cărui dosare fiscale au făcut parte din scurgerea de informaţii, s-a pronunţat în instanţă împotriva acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Littlejohn cu procurorii, numindu-l „o înţelegere avantajoasă”. Scott a spus că victimele dezvăluirilor lui Littlejohn au fost „atacate” pentru că erau „bogate sau republicane sau ambele”.

Avocaţii lui Littlejohn au argumerntat că acesta a fost motivat de o „convingere profundă, morală” că publicul are dreptul să cunoască informaţiile pe care le-a împărtăşit. Echipa de avocaţi a lui Littlejohn nu a solicitat o sentinţă specifică, dar a căutat o pedeapsă comparabilă cu cea aplicată anterior celor care au divulgat informaţii guvernamentale.

Littlejohn a descărcat în secret în 2018 înregistrări fiscale pe o perioadă de mai mulţi ani ale lui Trump, împărtăşindu-le ulterior reporterilor de la The New York Times, potrivit documentelor judiciare. Ziarul a publicat o serie de articole în 2020, dezvăluind că Trump nu a plătit niciun impozit pe venit în 10 din cei 15 ani dinainte de a fi ales preşedinte.

Ulterior, el a divulgat informaţii fiscale despre „contribuabili cu o valoare netă ultra-ridicată” către publicaţia de investigaţii ProPublica. Littlejohn a fost motivat de preocupări legate de inegalitatea economică şi a vrut să stimuleze o reformare a sistemului fiscal american, a scris echipa sa de apărare în documentele instanţei.

ProPublica a publicat aproape 50 de articole bazate pe aceste informaţii, dezvăluind modul în care cei bogaţi se sustrag de la plata impozitelor pe venit în Statele Unite.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri