Live

Trump suferă un nou eșec în Michigan. Decizia anunțată de doi aleși republicani

Data publicării:
Președintele american în exercițiu, Donald Trump. Foto: Getty Images

Președintele american în exercițiu Donald Trump a suferit un nou eșec în încercarea sa de a răsturna rezultatul votului la alegerile prezidențiale din SUA, după ce parlamentarii din Michigan au indicat că nu vor încerca să anuleze victoria proiectată a lui Joe Biden, candidatu democrat, în acest stat, relatează BBC.

Doi parlamentari republicani s-au angajat să urmeze „procesul normal” la validarea votului, după o întâlnire care a avut loc la Casa Albă.

Cei doi republicani au declarat că discuțiile s-au concentrat pe situația pandemiei de coronavirus și nu pe rezultatele alegerilor.

Vineri, Georgia a dat o altă lovitură președintelui în exiercițiu al SUA, certificând victoria lui Biden, la un scor strâns.

Democratul urmează să preia mandatul pe 20 ianuarie, devenind al 46-lea președinte american. Se preconizează că victoria lui Biden în Colegiul Electoral, care decde cine devine președinte, va fi de 306 la 232 - cu mult peste cele 270 de voturi electorale de care are nevoie pentru a câștiga. Avansul său în votul popular este de peste 5,9 milioane de voturi.

Trump, care a avut puține apariții publice după alegerile din 3 noiembrie, și-a revendicat din nou victoria vineri, în ciuda rezultatelor votului. „Apropo, am câștigat", a spus el, în timp ce făcea un anunț cu privire la prețurile medicamentelor.

Trump a lansat numeroase acuzații de fraudă electorală pe scară largă, fără a furniza însă nicio dovadă.După o serie de înfrângeri în instanță, în încercările sale de a contesta rezultatele alegerilor, echipa lui Trump speră să convingă legislaturile controlate de colegii săi republicani din statele cheie să ignore rezultatul și să-l declare învingător pe Trump, potrivit mai multor publicații americane.

Trump și-a exprimat, de asemenea, interesul de a invita la Casa Albă legiuitorii din Pennsylvania, un alt stat câștigat de Biden, a declarat un oficial de campanie pentru CBS News.

Însă Trump nu are astfel de întâlniri în acest moment pe agenda public pentru acest weekend, iar Pennsylvania și Michigan urmează să certifice luni rezultatele votului.

Este considerat extrem de puțin probabil ca echipa președintelui în exercițiu să poată răsturna situația în Michigan și Pennsylvania.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Trump părea complet fascinat de Putin”. Ce spune fostul cancelar german Merkel despre întâlnirile avute cu liderul american

Elon Musk a dezvăluit detalii din proiectul său „radical” de reformare a statului federal american. Ce prevede planul miliardarului

Cum l-au subestimat toate sondajele de opinie pe Donald Trump și de ce i se întâmplă asta numai lui

Record istoric: Bitcoin a depăşit pentru prima dată pragul de 95.000 de dolari

Partenerii noștri