Live

Trump spune că o superputere „a fost prinsă încercând” să se amestece în alegerile din noiembrie

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele american Donald Trump a acuzat China miercuri, într-o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, la New York, de amestec în alegerile de la jumătatea mandatului, prevăzute în noiembrie în Statele Unite, relatează The Associated Press.

El a prezentat puţine detalii în susţinerea acuzaţiei.

„Din păcate, am constatat că China încearcă să se amestece în viitoarele noastre alegeri din 2018”, a declarat el.

Conducători ai serviciilor americane de informaţii au avertizat deja că alte ţări ar putea să încerce să copieze modul în care s-a amestecat Rusia în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Însă declaraţiile lui Trump în Consiliul de Securitate par să denunţe faptul că China se amestecă în alegeri chiar în prezent.

Locatarul Casei Albe afirmă că Beijingul nu vrea ca el sau republicanii „să învingă, pentru că eu sunt preşedintele care sfidează prima oară China în comerţ”.

LUPTA ÎMPOTRIVA ARMAMENTULUI NUCLEAR, CHIMIC ŞI BIOLOGIC

Şeful statului american a îndemnat - pentru prima oară - la organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate pe tema luptei împotriva armamentului nuclear, chimic şi biologic.

Imediat ce s-a aşezat la centrul unei mese în formă de arc de cerc, Trump a denunţat Iranul, apreciind că unui Guvern cu antecedentele celui iranian „trebuie să nu i se permită niciodată” să se doteze cu arma nuclară.

Cu toate acestea, el a mulţumit Iranului, Rusiei şi Siriei pentru că şi-au redus atacurile asupra provinciei siriene Idleb.

Rusia şi Turcia au încheiat săptămâna trecută un acord cu privire la înfiinţarea unei „zone demilitarizate” în provincie, evitând astfel o ofensivă vizând ultimul bastion rebel, în nordul Siriei.

TOATE OPŢIUNILE PE MASĂ ÎN VENEZUELA, INCLUSIV CELE DURE

Toate opţiunile americane sunt pe masă în vederea încheierii haosului politic, economic şi umanitar din Venezuela - inclusiv „cele dure”, a declarat preşedintele american.

La sosirea la sediul ONU, în cea de a treia zi a Adunării Generale a ONU, Trump a fost asaltat de jurnalişti, care l-au întrebat dacă Statele Unite vor interveni vreodată în această ţară din America de Sud.

Nivelurile inflaţiei şi omuciderilor în Venezuela sunt printre cele mai mari în lume, iar peste două milioane de persoane au fugit în ultimii ani din ţară, din calea violenţelor şi conflictului.

Administraţia trump a impus marţi sancţiuni financiare unui număr de patru apropiaţi ai preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, pe care-i acuză de corpuţie.

Întrebat dacă s-ar întâlni cu Maduro, Trump a răspuns că s-ar întâlni cu oricine dacă acest lucru ar ajuta la alinarea suferinţei în Venezuela, pe care a denunţat-o drept o „ruşine”.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se adaptează chinezii la era inundațiilor extreme: „Trebuie să fiu pregătit pentru orice. Dacă îmi place locul, voi rămâne”

Manifestație împotriva lui Donald Trump în Panama. Zeci de persoane au strigat sloganuri în fața Ambasadei SUA: „Nu te-atinge de canal"

Biden a comutat pedeapsa a 37 de condamnaţi la moarte. Trump: „Nu are nici un sens”

Matt Gaetz, prima nominalizare a lui Trump pentru postul de procuror general, a plătit pentru sex cu minori

Partenerii noștri