Live

Trump nu poate garanta plata amenzii de peste 450 de milioane de dolari pentru fraudă financiară

Data publicării:
Donald Trumă numără bani. Foto: Profimedia Images

Donald Trump nu poate să ofere garanții justiţiei din New York că va plăti amenda de 454 de milioane de dolari pentru fraudă financiară în imperiul său imobiliar, în urma condamnării sale civile în februarie, au recunoscut avocaţii săi. Dacă nu plătește amenda, o parte din bunurile sale ar putea fi puse sub sechestru.

Într-un document juridic de 5.000 de pagini publicat online luni de secţia de apel a Curţii Supreme a statului New York pentru Manhattan (tribunal de primă instanţă), apărarea fostului preşedinte al Statelor Unite susţine că a garanta o asemenea sumă este „practic imposibil”.

„Suma totală din hotărâre, cu dobânzi, depăşeşte 464 de milioane de dolari”, 355 milioane de dolari plus 100 milioane de dolari dobânzi pentru Donald Trump şi opt milioane de dolari plus dobânzi pentru fiii săi Donald Jr. şi Eric, „şi foarte puţine companii imaginează ca posibilă o garanţie (o cauţiune legală) apropiată de această mărime”, protestează avocaţii, care spun că au abordat în jur de treizeci de companii de asigurări.

În lipsa unei garanţii de 100% asupra amenzii, apelul introdus de Donald Trump în februarie în faţa altei instanţe, dar fără al doilea proces, nu va fi suspensiv: omul de afaceri şi candidat politic va trebui, astfel, să plătească întreaga sumă până pe 25 martie, sub pedeapsa de a vedea unele din bunurile sale imobile puse sub sechestru de justiţie, scrie Agerpres, preluând AFP.

Candidatul republican la prezidenţiale a denunţat luni seară într-un comunicat o „vânătoare de vrăjitoare” şi a acuzat o amendă „neconstituţională, antiamericană, fără precedent şi practic imposibilă pentru orice companie, inclusiv pentru o companie de succes ca a mea".

Interdicție de a mai face afaceri în statul New York

Secţia de apel a Curţii Supreme din statul New York a respins pe 28 februarie o ofertă de garanţie de 100 de milioane de dolari.

Fostul preşedinte şi cei doi fii ai săi adulţi au făcut, de asemenea, apel la interdicţia de a conduce afaceri în statul New York timp de trei şi, respectiv, doi ani.

Avocaţii lor au apreciat în februarie cuantumul amenzii drept „exorbitant şi vexatoriu”, iar „interdicţia generală” de a conduce afaceri în New York „ilegală şi neconstituţională”, considerând deja „imposibil să se asigure şi să se depună o garanţie completă”.

Într-o hotărâre istorică din 16 februarie, judecătorul newyorkez Arthur Engoron l-a condamnat pe fostul preşedinte să plătească amenzi de 354,86 milioane de dolari pentru fraudă financiară, iar pe fiecare dintre cei doi fii ai săi la patru milioane de dolari.

Procuroarea generală a statului New York, Letitia James, a depus o plângere împotriva lui Donald Trump în octombrie 2022 şi l-a constrâns împreună cu fiii săi şi grupul lor Trump Organization la un proces civil pentru fraudă din octombrie până în ianuarie.

Omul de afaceri, care a făcut avere în domeniul imobiliar înainte de a bulversa democraţia primei puteri mondiale, a criticat un proces „complet incorect”, denigrându-i public pe magistraţii James şi Engoron.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri