Live

Tesla, dată în judecată pentru că a copiat designul camioanelor

Data actualizării: Data publicării:
Camion Tesla Semi

Testa a fost dată în judecată de startup-ul Nikola Motor, producător de camioane electrice pe bază de hidrogen, care îi cere peste 2 miliarde de dolari pentru că i-ar fi încălcat brevetele, transmite MarketWatch.

În procesul intentat marţi la un tribunal din Arizona, Nikola susţine că Tesla a copiat designul camioanelor sale, prezentate prima oară de Nikola în mai 2016.

Potrivit documentelor, Nikola a trimis Tesla, în noiembrie 2017, o scrisoare de avertizare în care a enumerat asemănările dintre camionul Tesla Semi şi propriile sale camioane semi, între care parbrizul, uşile şi aspectul aerodinamic. Nikola a cerut Tesla să amâne prezentarea publică a camionului Semi până la rezolvarea problemelor legate de încălcarea brevetelor.

Tesla nu a răspuns, iar Elon Musk a prezentat camionul la un eveniment organizat la Hawthorne, California, pe 16 noiembrie 2017.

Camion Nikola Motor

Nikola afirmă că Tesla a provocat confuzie pe piaţă cu camionul Semi şi i-a afectat capacitatea de a atrage investitori şi parteneri. Daunele de peste 2 miliarde de dolari solicitate de Nikola sunt echivalente cu creşterea capitalizării bursiere a Tesla după prezentarea Semi.

„Este evident că acest proces nu are nicio bază”, a declarat marţi seara un purtător de cuvânt al Tesla.

Camioanele Semi ale Tesla au efectuat primele transporturi de marfă în luna martie, dar producţia de masă a acestora nu va începe înainte de 2019, iar primele livrări vor avea loc în 2020.

Un număr de companii mari, între care UPS, PepsiCo şi Walmart, au făcut deja precomenzi pentru camioanele Semi ale Tesla.

În ianuarie, Nikola a anunţat planurile de a construi o fabrică de 1 miliard de dolari în Arizona, pentru construcţia de camioane. În acelaşi timp, compania a susţinut că are peste 8.000 de precomenzi pentru camioanele semi electrice care funcţionează pe bază de hidrogen şi că se aşteaptă să înceapă producţia în 2021.

Nikola şi Tesla au mai avut conflicte în trecut, iar numele lor provin de la acelaşi inventator, Nikola Tesla.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce va face Gisele Pelicot după procesul care a șocat lumea: „Am supraviețuit zilei de 2 noiembrie, pot supraviețui oricărui lucru”

Cinci întrebări care au rămas fără răspuns în urma procesului Pelicot

Elon Musk a comentat anularea alegerilor din România. Ce spune miliardarul despe decizia CCR de reluare a scrutinului

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Partenerii noștri