SUA: Creștere record a vânzărilor cu amănuntul. Economia și-ar putea reveni mai devreme
Vânzarea cu amănuntul din Statele Unite ale Americii a avut în luna mai o creștere record, de 17,7%, în comparația cu luna precedentă. În aprilie, scăderile au fost majore din cauza restricțiilor impuse de criza coronavirusului, relatează Mediafax.
Chiar dacă cheltuielile sunt în continuare în scădere, cu aproximativ 6% față de perioada similară a anului trecut, iar unele sectoare, cum ar fi magazinele de îmbrăcăminte, au înregistrat scăderi mult mai puternice, creșterea a sporit speranțele că redresarea economică va fi mai rapidă decât s-a prevăzut.
Luna trecută, angajatorii americani au adăugat, de asemenea, 2,5 milioane de locuri de muncă, o surpriză, iar rata șomajului a scăzut la 13,3%.
Capital Economics a declarat că acum se așteaptă ca SUA să scadă cu o rată anuală de 30% în cele trei luni până în iulie, comparativ cu estimările anterioare de peste 40%.
Companiile online au beneficiat cel mai mult de evoluția cheltuielilor, vânzările crescând cu peste 30% pe parcursul anului. Magazinele de materiale de construcții și de grădină au câștigat un plus de 16,4%.
Cu toate acestea, vânzările la magazinele de îmbrăcăminte au rămas cu peste 60% mai mici, în timp ce cheltuielile în restaurante și baruri au scăzut cu aproape 40%.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News