Live

Strategia anti-COVID prezentată de Joe Biden: Mască obligatorie, vaccinare accelerată și mai multe teste

Data publicării:
Președintele american Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Noul președinte american Joe Biden a semnat o serie de ordine executive pentru a aduce sub control pandemia de COVID-19.

Printre acestea se numără purtarea obligatorie a măștii pe aeroporturi și în unele mijloace de transport în comun, accelerarea campaniei de vaccinare și creșterea numărului de teste.

În plus, toate persoanele care ajung în Statele Unite vor trebui să prezinte un test COVID negativ și să intre în carantină.

Joe Biden a declarat că strategia naționala anti-COVID se bazează pe știință, nu pe politică. El a criticat fosta administrație pentru modul în care a gestionat criza sanitară. Președintele SUA le-a lansat americanilor provocarea de a purta mască în următoarele 100 de zile, pentru că 50.000 de vieți ar putea fi salvate de acum până în aprilie prin purtarea măștii.

„Lucrurile vor continua să se înrăutățească înainte să se îndrepte. Memorialul pe care l-am organizat acum două seri nu va fi ultimul, din păcate. Bilanțul deceselor va ajunge la 500.000 luna viitoare, iar cazurile vor continua să crească. Nu am ajuns în această situație peste noapte, este nevoie de luni de zile pentru a îndrepta lucrurile. Vreau să fiu clar, vom reuși, vom învinge pandemia și națiunii care așteaptă acțiuni vreau să-i transmit clar că ajutorul este pe drum”, a spus Joe Biden.

„Planul nostru începe cu o campanie agresivă, sigură și eficientă de vaccinare pentru a ne atinge scopul de a administra 100 de milioane de doze în primele 100 de zile de mandat.Vom face tot ce vom putea pentru a vaccina gratis cât mai mulți oameni și pentru a înființa mai multe centre de vaccinare, pentru a mobiliza mai multe echipe medicale care să vaccineze, vom mări stocurile de vaccinuri și le vom livra cât mai rapid”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

Rusia anunță că Ucraina a lansat zece rachete occidentale asupra sa. Care a fost ținta atacului

Partenerii noștri