Live

News Alert Scandal uriaș. Înregistrare audio cu Trump care încearcă să-l convingă pe un oficial din Georgia să-i „găsească” voturi

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump a vorbit o oră la telefon cu un oficial republican al statului Georgia pentru a-l convinge să-i „găsească” voturi suficiente ca să răstoarne victoria lui Joe Biden în acest stat, potrivit unei înregistrări audio date publicității de cotidianul „The Washington Post” Foto: Profimedia

Un scandal uriaș a izbucnit în Statele Unite chiar pe ultima sută de metri a mandatului de președinte al lui Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a fost înregistrat în timp ce încerca să-l convingă pe un oficial al comisiei electorale din statul Georgia „să-i facă rost” de voturile necesare pentru a-i anula victoria contracandidatului Joe Biden la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020.

Convorbirea telefonică a avut loc sâmbătă și are o durată de aproape o oră.

Cotidianul The Washington Post - același care în urmă cu câteva decenii dezvăluia afacerea Watergate, ce a dus la demisia președintelui Nixon - a intrat acum în posesia acestei înregistrări audio și a publicat inclusiv transcriptul ei.

În timpul convorbirii neobișnuit de lungi, Trump îi cere pe diverse tonuri republicanului Brad Raffensperger, secretarul de stat din Georgia, să-i găsească 11.780 de voturi pentru a depăși avansul pe care Joe Biden îl are în fața lui. Trump îl ceartă, îl flatează, îl imploră și îl amenință pe oficialul republican cu un val de consecințe legale, dacă acesta refuză să-l susțină. La un moment dat, îi spune că în caz contrar, își asumă „un mare risc”. 

„Este în regulă să spui că ai recalculat”, i-a spus Trump, printre altele, oficialului republican, responsabil cu organizarea alegerilor în acest stat. „Tot ce vreau este să găsim 11.780 de buletine (...) pentru că am câştigat acest stat”, i-a mai spus Trump.  Invocând „zvonuri” ale unor fraude, Donald Trump susţine în acest dialog, cu o voce gâtuită de emoţie, că în mod nedrept alegerile i-au fost „furate”.

„Tot ce vreau este asta: Vreau doar să găsești 11.780 de voturi - adică cu unul mai mult decât avem - pentru că eu am câștigat în acest stat. Și sincer, ar trebui să faceți asta rapid. Ar trebui să vă întruniți mâine, pentru că aveți curând alegeri importante și din cauza a ceea ce i-ați făcut președintelui (lui Donald Trump - n.r.)... Știi că oamenii din Georgia știu că a fost o fraudă. Și din cauza a ceea ce i-ați făcut președintelui, nu vor ieși la vot o mulțime de oameni” - spune Donald Trump în înregistrarea audio.

Pe întreaga durată a convorbirii, Raffensperger și juristul său resping ceea ce susține Trump și îi explică președintelui că sunt teorii ale conspirației și că cele 11.779 de voturi pe care Joe Biden le-a obținut în plus în Georgia sunt corecte și cinstite. 

The Washington Post menționează că această convorbire telefonică ar putea avea urmări din punct de vedere legal.

Victoria democratului Joe Biden în Georgia la aproximativ 12.000 de voturi diferenţă a fost confirmată printr-o renumărare a voturilor şi mai multe audituri, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

Undă de șoc la Washington

Publicarea acestei înregistrări, pe tema căreia deocamdată Casa Albă a refuzat să comenteze, a stârnit o undă de şoc în capitala federală Washington, inclusiv în tabăra republicană. Înregistrarea a fost preluată de mai multe canale media, care dezbat intens acum subiectul.

„Este copleşitor”, a postat pe Twitter congresmenul republican Adam Kinzinger, care le-a cerut colegilor de partid să nu-l urmeze pe preşedinte în contestarea rezultatelor scrutinului. „Nu poţi face asta cu o conştiinţă curată”, a spus congresmanul republican.

„Este expus astfel dispreţul lui Trump faţă de democraţie”, a comentat reprezentantul democrat Adam Schiff, care consideră că aceste presiuni sunt „potenţial condamnabile” din punct de vedere legal. Colega sa Debbie Wasserman Schultz denunță fapta unui „preşedinte disperat şi corupt”.

Ce se va întâmpla pe 6 ianuarie în Congres?

Donald Trump s-a angajat într-o adevărată cruciadă după alegerile din noiembrie pentru a nega victoria candidatului democrat Joe Biden, dar a suferit eşecuri sistematice în instanţă şi în faţa aleşilor locali, inclusiv a republicanilor, care au rezistat presiunii sale.

Colegiul Electoral a declarat pe 14 decembrie victoria lui Joe Biden cu votul a 306 electori faţă de 232 pentru preşedintele în exerciţiu, rezultat care urmează să fie certificat miercuri, 6 ianuarie, în Congres pentru ca apoi, pe 20 ianuarie, să aibă loc ceremonia de depunere a jurământului de către cel de-al 46-lea preşedinte al SUA.

Unsprezece senatori republicani au anunţat însă sâmbătă că se vor opune certificării de către Congresul SUA a rezultatului alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie. Este o ultimă tentativă de contestare, care ar putea întârzia confirmarea victoriei lui Joe Biden, dar nu o va putea împiedica. Demersul este unul neobişnuit și riscă să expună liniile de fractură în cadrul Partidului Republican.

Pe de altă parte, Trump le-a cerut susținătorilor să vină miercuri Washington, la Capitol Hill, unde este sediul Congresului, și să protesteze față de rezultatul alegerilor, iar autoritățile se așteaptă la posibile ciocniri cu forțele de ordine.

Pe de altă parte, marți, în Georgia au loc alegeri pentru desemnarea a doi senatori în Congresul federal. Dacă vor câștiga democrații, atunci numărul senatorilor republicani și democrați va fi egal, iar votul decisiv în Senat va aparține vicepreședintelui SUA, care are și funcția de președinte al Senatului, iar aceasta va fi de la 20 ianuarie democrata Kamala Harris.

Democrații au deja controlul în Camera Reprezentanților, iar democrata Nancy Pelosi a fost realeasă ca președintă a Camerei, cu un vot destul de strâns (216 voturi pentru față de 209 împotrivă). Față de legislatura precedentă, democrații au mai pierdut locuri în Cameră în favoarea republicanilor, dar păstrează totuși majoritatea.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Adevărul despre fluorul din apă, sare și pasta de dinți: Una dintre cele mai mari realizări din domeniul sănătății sau otravă?

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

Averea lui Elon Musk a ajuns aproape cât PIB-ul României, după ce Trump a câștigat alegerile din SUA

Partenerii noștri