Live

Săraci în țara bogaților | Câți americani nu au bani de mâncare și pentru plata utilităților

Data actualizării: Data publicării:

Nici chiar în Statele Unite, cea mai mare economie a lumii, nu merg câinii cu covrigi în coadă. Ultimele studii arată că aproape jumătate dintre americani nu reuşesc să îşi plătească nevoile de bază, precum alimentele sau utilităţile. Şi este o problemă care ne-am fi aşteptat să fie răspândită printre cetăţenii săraci, însă chiar şi gospodăriile din clasa de mijloc se confruntă cu aceleaşi dificultăţi financiare.

În ciuda creşterii economice puternice şi a faptului că locurile de muncă din Statele Unite sunt ocupate aproape la capacitate maximă, patru din 10 americani încă se luptă să îşi satisfacă nevoile de bază. Sunt aproape 51 de milioane de gospodării care nu câștigă suficient pentru a-și permite locuințe, alimente, îngrijire medicală, transport sau chiar un telefon mobil.

În plus, aproape 40% dintre adulții cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani spun ca au experimentat cel puțin un tip de greutăți materiale anul trecut, potrivit unui studiu realizat de Institutul Urban.

Rezultatele au surprins chiar şi cercetătorii care se aşteptau să găsească dificultăţi mai mari în rândul americanilor săraci şi nicidecum ca atât de multe familii încadrate în clasă mijlocie să aibă dificultăţi la plata nevoilor de bază.

Acest lucru demonstrează ca în Statele Unite nici măcar deţinerea unui loc de muncă pe un salariu mediu pe economie nu oferă imunitate la greutăţi, spun analiştii citaţi de CBS.

Una din trei familii cu cel puțin un adult angajat a declarat că a avut probleme asigurarea alimentelor sau plata utilităților.

O altă anomalie este faptul că gospodăriile din clasa de mijloc tind să se lupte mai degrabă cu plata serviciilor medicale şi nu cu utilitățile, de exemplu. Costurile de îngrijire a sănătății au depășit cu mult salariile și inflația.

Iar acesta ar putea fi un efect al inegalităţilor din rândul veniturilor. De exemplu, primii 1% cei mai bogaţi americani primesc 22% din totalul veniturilor obţinute în ţară. Asta înseamnă că o familie trebuie să câştige un salariu de peste 420.000 de dolari pe an pentru a fi considerată în acea clasă de 1%.

Specialiştii atrag atenţia că tendinţa va continua, ca urmare a salariilor în stagnare pentru majoritatea angajaţilor americani, dar şi a taxei de reducere a impozitelor semnată de preşedintele american Donald Trump, care oferă mari avantaje bogaţilor şi corporaţiilor.

Economiştii spun că această inegalitate a veniturilor poate afecta economia pe termen lung şi va avea efecte negative atât asupra săracilor cât şi a celor din clasa de mijloc.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri