Live

Republicanii îi cer lui Joe Biden să demisioneze din funcția de președinte al SUA

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Principalii republicani din Camera Reprezentanţilor i-au cerut lui Joe Biden să demisioneze imediat din funcţia de preşedinte, în urma deciziei sale de a se retrage din cursa pentru realegere, relatează The Guardian, preluat de News.ro.

„Dacă Joe Biden nu poate candida pentru realegere, este incapabil şi nepotrivit să servească drept preşedinte al Statelor Unite. El trebuie să demisioneze imediat. Partidul Democrat este în cădere liberă absolută din cauza încercării lor flagrante de a acoperi faptul că Joe Biden nu este apt pentru funcţie.

Toţi democraţii aleşi din America sunt vinovaţi de eşecul şi neputinţa lui Joe Biden, care a provocat criza frontierelor, inflaţia Biden şi haosul şi slăbiciunea din întreaga lume.

Preşedintele Trump va câştiga în noiembrie pentru a salva America”, a afirmat Elise Stefanik, preşedinta Conferinţei republicane din Camera Reprezentanţilor.

„Dacă Joe Biden nu este potrivit pentru a fi candidatul democrat la preşedinţie, nu este potrivit pentru a fi preşedinte pentru restul mandatului său. Pentru binele ţării, Joe Biden ar trebui să demisioneze imediat”, este şi mesajul lui Kevin Hern, preşedintele Comitetului Republican de Studiu, care este influent în elaborarea politicii conservatoare în Parlament.

În comunicatul în care anunţa încetarea campaniei sale pentru realegere, Biden preciza că îşi va duce la bun sfârşit restul mandatului.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

Partenerii noștri