Live

Republicanii care controlează Camera Reprezentanților a SUA au început atacul împotriva dreptului la avort

Data publicării:
Capitoliul SUA din Washington D.C. Foto: Profimedia Images

Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite, controlată de puţin timp de republicani, urmează să adopte miercuri două texte anti-avort, cu o semnificaţie în mare măsură simbolică, notează AFP.

Prima rezoluţie condamnă atacurile la adresa „instituţiilor, asociaţiilor şi bisericilor anti-avort”, conform Agerpres.

Textul vizează în mod special actele de violenţă care au avut loc începând cu 2 mai 2022, când o scurgere de informaţii a dezvăluit că Curtea Supremă a Statelor Unite plănuia să atace în curând dreptul la avort.

Printre altele, rezoluţia acuză „administraţia Biden că nu a luat măsuri pentru a răspunde acestor atacuri radicale”.

Al doilea text supus votului aleşilor miercuri cere medicilor prezenţi în timpul unui avort „să acorde îngrijirile corespunzătoare” pentru a încerca „să salveze” fătul avortat.

Organizaţia de planificare familială Planned Parenthood a criticat ferm textul care „nu este altceva decât o strategie de manipulare a fricii care vizează stigmatizarea avortului”.

Domeniul de aplicare al acestor două texte este însă limitat, deoarece chiar dacă ar fi adoptate în Cameră, nu ar avea nicio şansă să treacă de etapa Senatului unde controlul este înmâna democraţilor.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA. Acuzațiile împotriva sa

Trump va avea triada de putere în SUA pentru a-și implementa planurile, dar nu va fi atât de ușor. Cum ar putea fi blocat

Avortul și candidații la funcția de președinte al României. Ce spun politicienii despre dreptul femeii de a decide privind corpul său

O statuie de 13 metri cu Donald Trump dezbrăcat, pe marginea unei autostrăzi, a înfuriat Partidul Republican

Partenerii noștri