Live

Procurorul din Washington analizează inclusiv rolul lui Donald Trump în violenţele de la Congresul SUA

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump, discurs la protestul „Opriți furatul”, prin care a încercat să oprească ratificarea victoriei lui Joe Biden în alegeri, înainte de izbucnirea violențelor de la Capitoliu. Foto: GettyImages

Procurorul interimar din Washington D.C., Michael Sherwin, a declarat joi seară că verifică rolul tuturor persoanelor implicate în protestele violente produse la sediul Congresului, inclusiv posibila contribuţie a preşedintelui SUA în exerciţiu, Donald Trump.

Procurorul Michael Sherwin a explicat că verifică dacă cineva a jucat un „rol auxiliar” în evenimentele violente produse miercuri seară.

Întrebat în mod specific dacă acest lucru înseamnă inclusiv analizarea discursului în care Donald Trump şi-a îndemnat susţinătorii „să lupte mult mai puternic”, Michael Sherwin a precizat, conform postului CNN şi cotidianului Financial Times: „Analizăm toţi actorii implicaţi. Iar dacă cineva a avut vreun rol şi dacă dovezile întrunesc elementele unei infracţiuni, vor fi inculpaţi”, relatează Mediafax.

Procurori federali din Washington au întocmit deja 15 dosare penale după violenţele de la Capitoliu. Cele mai multe acuzaţii se referă la intrarea neautorizată în sediul Congresului şi la deţinerea de arme de foc.

De asemenea, membri ai poliţiei Capitoliului se vor afla printre persoanele care vor fi interogate ca martori şi, dacă vor apărea dovezi de complicitate privind implicarea, aceştia vor fi puşi sub acuzare, a a precizat procurorul Michael Sherwin.

„Toate opţiunile sunt pe masă”, inclusiv acuzaţii de conspiraţie sedicioasă, revoltă şi insurecţie, a spus el.

O parte din ofiţerii de poliţie de la Capitoliu au apărut în înregistrări video în care pozau pentru selfie-uri alături de protestatarii pro-Trump care au pătruns în clădirea ce găzduieşte Camera Reprezentanţilor şi Senatul SUA.

Sherwin a mai declarat că au fost furate aparate electronice din birourile senatorilor americani, ceea ce ar putea pune în pericol securitatea naţională.

„Au fost furate materiale şi trebuie să identificăm ce s-a făcut, să atenuăm (consecinţele)” deoarece există riscul ca securitatea naţională să fie afectată, a spus el. „Deocamdată nu cunoaştem dimensiunea pagubelor în acest moment - dacă au existat pagube, nu cunoaştem amploarea acestora”, a completat el, citat de Agerpres.

Cât de probabilă este înlăturarea lui Donald Trump din funcție în ultimele zile de mandat?

Senatorul Chuck Schumer, liderul grupului Partidului Democrat din Senatul SUA, a cerut demiterea urgentă din funcţie a preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump, acuzat că a instigat protestatarii să pătrundă cu forţa în sediul Congresului.

Donald Trump „nu trebuie să mai rămână în funcţie nici o zi. Cel mai rapid şi eficient mod - poate fi aplicat astăzi - de înlăturare din funcţie a preşedintelui ar fi ca vicepreşedintele să invoce imediat Amendamentul 25” al Constituţiei.

„Dacă vicepreşedintele sau alţi membri ai Cabinetului refuză să intervină, trebuie convocat Congresul pentru inculparea preşedintelui în vederea demiterii”, a subliniat Chuck Schumer, unul dintre liderii Partidului Democrat.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a încercat să îl contacteze joi seară pe vicepreşedintele Mike Pence, pentru a-i cere să activeze Amendamentul 25, dar cei doi oficiali nu au discutat încă, au declarat surse politice de la Washington citate de CNN.

Amendamentul constituţional 25 poate fi activat prin votul majorităţii membrilor Cabinetului prezidenţial în cazul în care preşedintele nu îşi mai poate exercita atribuţiile din cauze medicale sau de altă natură. Vicepreşedintele SUA devine preşedinte scurt timp într-o astfel de situaţie.

Numeroşi politicieni din Partidul Democrat au cerut, după violenţele din Congres, iniţierea unei noi proceduri pentru demiterea preşedintelui Donald Trump, dar, în contextul în care mandatul său se încheie pe 20 ianuarie, acţiunea politică este improbabilă.

Demiterea lui Donald Trump este solicitată de mulţi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor, dar şi de senatorul Ed Markey şi de guvernatorul statului Illinois, Jay R. Pritzker. De asemenea, un politician republican, Phil Scott, guvernatorul statului Vermont, cere iniţierea procedurii pentru demiterea lui Donald Trump.

„În pofida tentativei conspiraţioniste de înlăturare a sistemului nostru democratic, noi, membrii Congresului, ne vom îndeplini obligaţia de a asigura că voinţa poporului şi integritatea democraţiei sunt susţinute. Dar următoarele zile şi săptămâni rămân periculoase. Donald Trump este un trădător al ţării şi al Constituţiei. Trebuie înlăturat din funcţie şi oprit să mai pericliteze ţara şi poporul”, a declarat Katherine Clark, asistent al preşedintelui Camerei Reprezentanţilor.

În contextul în care mandatul lui Donald Trump se încheie pe 20 ianuarie, procedura de inculpare a preşedintelui în scopul demiterii este improbabilă, iar votul în Senat este aproape imposibil.

Donald Trump a fost deja vizat de o procedură de inculpare în vederea demiterii în decembrie 2019, pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. Senatul SUA a respins cererea Camerei Reprezentanţilor privind demiterea preşedintelui.

Congresul SUA a validat, joi dimineaţă, victoria politicianului democrat Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.

După actele de violenţă comise de simpatizanţi ai lui Donald Trump la Capitoliu, preşedintele în funcţie a dat asigurări că va permite transferul puterii pe 20 ianuarie.

„Deşi sunt în dezacord total cu rezultatul scrutinului prezidenţial, iar datele îmi confirmă poziţia, totuşi va exista o tranziţie ordonată a puterii pe 20 ianuarie. Eu am spus mereu că vom continua lupta pentru a ne asigura că sunt numărate voturile exprimate legal. Deşi acesta este sfârşitul celui mai impresionant prim mandat prezidenţial din istorie, este doar începutul luptei noastre de a face America din nouă măreaţă!”, a transmis Donald Trump printr-un comunicat difuzat de Dan Scavino, membru al echipei de comunicare de la Casa Albă.

Patru persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în cursul violenţelor produse în sediul Congresului SUA. Cel puţin 68 de de protestatari au fost reţinuţi.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reuters: Don Jr, fiul lui Donald Trump, îşi ajută tatăl să aleagă cel mai controversat cabinet din istoria timpurilor moderne

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Adevărul despre fluorul din apă, sare și pasta de dinți: Una dintre cele mai mari realizări din domeniul sănătății sau otravă?

Partenerii noștri