Live

Președintele Joe Biden vine în Europa. Ce șanse sunt să oprească războiul lui Putin în Ucraina? (analiză CNN)

Data publicării:
Joe Biden ește așteptat în Europa pentru a participa la summitul NATO, un moment ce s-ar putea dovedi crucial pentru cursul evenimentelor după invazia rusă din Ucraina Foto Profimedia Images

Președintele Joe Biden vine în Europa în această săptămână pentru a participa la mai multe reuniuni de urgență. El și aliații săi speră să finalizeze și să prezinte un pachet de noi măsuri prin care să pedepsească Rusia, să ajute Ucraina și totodată să demonstreze unitatea occidentală în fața acțiunilor ilegitime ale Moscovei.

Dar în afară de o demonstrație dramatică de fermitate pe timp de război, orice măsuri ar decide liderii occidentali vor fi, probabil, insuficiente pentru a pune capăt vărsării de sânge din Ucraina sau pentru a-l descuraja pe președintele Vladimir Putin să-și continue atacurile ce afectează din ce în ce mai mult civilii, arată o analiză CNN.

De când s-a adus în discuție pentru prima dată ideea unui summit al liderilor NATO, în urmă cu aproape două săptămâni, oficialii americani și europeni au discutat despre posibile anunțuri pe care liderii să le facă la finalul reuniunii. Ar putea fi vorba despre sancțiuni împotriva oligarhilor ruși, despre noi restricții asupra finanțelor ruse și despre noi pași pentru a limita importul de resurse energetice din Rusia. Se discută, de asemenea, despre cum poate fi ajutată Ucraina să se apere, inclusiv prin noi măsuri de asistență militară și finaciară. În plus, președintele Biden a lăsat deschisă posibilitatea de a spori și mai mult efectivele americane desfășurate în țările de pe flancul estic al NATO, întărind implicarea SUA în apărarea europeană într-un moment critic.

Un moment de răscruce

Dar realitatea crudă - aceea că toate aceste mișcări nu vor reuși probabil să pună frână războiului lui Putin - va plana asupra deplasării lui Biden la Bruxelles, unde participă la summitul NATO, apoi la o reuniune extraordinară cu liderii UE și la o întâlnire G7.

Este posibil ca Biden să adăuge și o escală în Europa de Est, posibil în Polonia, au declarat oficiali citați de CNN. (Între timp, vizita în Polonia a fost confirmată oficial de Casa Albă pentru vineri, 25 martie - n.r.). 

În orice caz, Joe Biden va pleca miercuri de la Washington spre Europa.

Biden a reușit să-i convingă pe aliații europeni și asiatici să adopte un set de sancțiuni drastice și un nivel fără precedent de asistență militară acordată Ucrainei, dar el și omologii săi din NATO au fost clari în ceea ce privește punctul unde se va termina sprijinul lor. Și în timp ce toate părțile par să susțină o rezolvare diplomatică a crizei, oficialii americani și europeni spun că parametrii unei astfel de soluții rămân, totuși, neclari.

Ce se va întâmpla când Ucraina nu va mai putea rezista asaltului Rusiei?

Modul în care vizita lui Biden în Europa - fără îndoială, unul dintre momentele-cheie ale președinției sale - poate modifica cursul celui mai grav conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial rămâne neclar. Și ridică o altă problemă pe care liderii mondiali trebuie să înceapă să o abordeze: ce se va întâmpla dacă, sau când, Ucraina nu va mai putea rezista asaltului Rusiei?

„Vor trebui să se gândească la ce se va întâmpla dacă Ucraina este pierdută”, a punctat generalul în retragere Wesley Clark, fost comandant al forțelor NATO în Europea. „După ce cântăresc această problemă - ce se întâmplă dacă Ucraina cade, ei trebuie să ia în considerare ce se mai poate face pentru a menține Ucraina în luptă. Da, există un risc. Întotdeauna există un risc în relațiile cu domnul Putin”, a subliniat Wesley Clark.

Biden, provocat să fie liderul lumii

Săptămâna trecută, Biden a fost provocat public de președintele Ucrainei să-și asume responsabilitatea de a pune capăt războiului. Într-un discurs emoționant în fața Congresului, în care a cerut o zonă de interdicție aeriană și ajutor pentru procurarea de avioane de luptă, președintele Volodimir Zelenski s-a adresat direct președintelui Biden, care îl urmărea din biblioteca sa privată de la etajul al treilea al Casei Albe: „A fi liderul lumii înseamnă a fi lider al păcii”, i-a spus Zelenski în limba engleză.

La rândul său, fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko i-a cerut lui Biden ca în timpul turneului său european din această săptămână să vină în Ucraina, în semn de solidaritate. „Ar fi un pas extrem de corect pentru a demonstra că întreaga lume este alături de noi împotriva Rusiei”, a spus Poroșenko.

Fără înoială, aceste apeluri au o rezonanță personală într-un om care a promis, atunci când a candidat la Președinție, că va restabili leadership-ul american, că va reînnoi alianțele SUA și că va apăra democrația de valul de autoritarism care se strecoară.

Ce așteaptă NATO de la Biden

Iar această provocare e mai prezentă ca oricând în discuțiile din această săptămână, când liderii așteaptă de la Biden o direcție și un scop, în timp ce războiul din Ucraina se întețește, notează CNN.

„Provocarea pentru Biden este să se ridice la înălțimea responsabilităților sale de lider al Occidentului, de lider al comunității de națiuni democratice. Și este de facto o provocare la adresa NATO”, spune Ian Brzezinski, adjunct al asistentului secretarului apărării pentru Europa și NATO în administrația George W. Bush.

„El spunea că dacă NATO nu se ridică la înălțimea acestei provocări, trebuie să ne gândim la alte aranjamente de securitate”, a reamintit Brzezinski. „Ce provocare puternică la adresa relevanței NATO în zilele noastre! Asta dă context summitului”, a adăugat el.

Până unde poate fi susținută Ucraina

Unii diplomați europeni și-au exprimat îngrijorarea că la aceste reuniuni la nivel înalt - urmărite foarte atent atât de Rusia, cât și de Ucraina - nu se vor lua până la urmă niște măsuri majore.

Elementele „majore” pe care Ucraina și le dorește - ajutor din partea NATO în stabilirea unei zone de interdicție aeriană sau furnizarea de avioane de luptă din epoca sovietică - par deocamdată scoase din discuție, pentru că SUA și partenerii săi încearcă să evite o confruntare directă cu Rusia. Asta înseamnă că orice anunț care va veni în urma acestor discuții la nivel înalt se va concentra probabil mai mult pe intensificarea asistenței - care este deja oferită -, inclusiv a ajutorului militar și financiar, sau pe aplicarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Conturarea unui anunț major în timpul summitului ar putea contribui la sublinierea unității actuale dintre aliați. Oficialii americani spun că această unitate l-ar fi luat prin surprindere pe Putin, în timp ce armata sa suferă pierderi în teren.

Contracararea Chinei, prioritate după convorbirea Biden-Xi

Summiturile din Europa îi vor oferi totodată lui Biden ocazia de a vedea ce spun omologii săi în legătură cu o altă chestiune: ce este de făcut dacă președintele chinez Xi Jinping decide să ofere Rusiei sprijin militar sau economic, așa cum a cerut Putin?

Săptămâna trecută, într-o convorbire telefonică de aproape două ore cu președintele Xi, Joe Biden i-a prezentat „implicațiile și consecințele” unui asemenea sprijin, potrivit Casei Albe. Dar pedepsirea Chinei - a doua cea mai mare economie a lumii - ar fi un proces mult mai complicat decât în cazul Rusiei și ar necesita aceeași unitate cu Europa, care nu a fost întotdeauna de acord cu Biden în privința modului în care trebuie abordat Beijingul.

Ce mesaje ar trebui să transmită summitul NATO

„Este un summit extrem de important. Are loc în mod extraordinar, în mijlocul unei crize. Parțial, pentru a ne asigura că noi și aliații noștri suntem pe aceeași lungime de undă, ceea ce este bine. Dar este, de asemenea, foarte important pentru a-i trimite un semnal lui Vladimir Putin”, a comentat Kurt Volker, fost ambasador al SUA la NATO și trimis special pentru Ucraina.

Diplomatul a identificat mai multe mesaje pe care Alianța ar trebui să le transmită. Ar trebui să-și reafirme atașamentul față de garanția de apărare colectivă prevăzută în Articolul 5 și ar trebui să spună clar că utilizarea armelor nucleare de către Rusia ar justifica un răspuns occidental. Însă deopotrivă trebuie să clarifice faptul că Ucraina - care nu este membră NATO - are totuși o importanță crucială pentru aliați.

„Cred că este foarte important ca NATO să trimită un semnal și în legătură cu Ucraina: acela că supraviețuirea Ucrainei ca stat independent și suveran în Europa este o chestiune de care NATO este direct interesată”, a declarat Volker. „Nu vrem să spunem ceea ce nu facem. Nu vrem să fim prea specifici în legătură cu ceea ce vom face. Dar trebuie să îi transmitem un semnal lui Putin că nu vom sta cu mâinile în sân în timp ce el distruge și elimină o țară europeană suverană”, a punctat Kurt Volker.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri