Live

O tânără din SUA a fost condamnată la 3 luni închisoare pentru că a făcut avort. Mama ei riscă o sentință de până la 5 ani

Data publicării:
Foto: Profimedia

O adolescentă din Nebraska a fost condamnată la 90 de zile de închisoare după ce a luat pastile pentru a avorta și a scăpat de făt cu ajutorul mamei sale, scrie BBC.

Celeste Burgess, acum în vârstă de 19 ani, a pledat vinovată la acuzațiile că a ascuns rămășițele umane după ce a făcut un avort în aproximativ 28 de săptămâni de sarcină, pe când avea 17 ani.

Mama ei, Jessica Burgess, în vârstă de 42 de ani, riscă până la cinci ani de închisoare pentru că și-a ajutat fiica și a încălcat legea avortului din Nebraska.

Nebraska interzice acum avortul de la 12 săptămâni de sarcină.

Poliția a deschis o anchetă în iunie 2022. La acea vreme, atât mama, cât și fiica locuiau în Nebraska, unde avorturile erau interzise de la 20 de săptămâni de sarcină. La începutul acestui an, parlamentarii din Nebraska au adoptat o lege care interzice avortul de la 12 săptămâni de la concepție.

Documentele judecătorești susțin că Celeste Burgess era însărcinată în aproximativ 28 de săptămâni când a luat pastile pentru a provoca avortul, procedură ilegală potrivit legii din Nebraska.

Când a fost confruntă inițial de poliție, adolescenta ar fi spus autorităților că a născut un făt mort. Dar, potrivit documentelor instanței, ea și mama ei discutaseră cum să obțină pastilele de avort și să „ardă dovezile” prin mesaje pe Facebook.

 

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden a anulat 37 de condamnări la moarte. Ce pedeapsă vor executa deținuții care au scăpat de execuție

Echipa lui Trump vrea să retragă SUA din Organizația Mondială a Sănătății. Ce impact ar putea avea decizia asupra sănătății globale

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri