O nouă controversă în SUA: Embrionii congelați sunt considerați copii în Alabama. Biden: Este scandalos şi inacceptabil
Preşedintele american Joe Biden a calificat joi drept „scandalos” faptul că Instanța Supremă a statului conservator Alabama echivalează embrionii congelaţi cu copiii, potrivit AFP.
„Un tribunal din Alabama a pus în pericol accesul la anumite tratamente pentru infertilitate”, a transmis liderul democrat printr-un comunicat citat de Agerpres. „Refuzul de a recunoaşte capacitatea femeilor de a lua aceste decizii pentru ele şi familiile lor este scandalos şi inacceptabil”, a spus el.
Într-o hotărâre judecătorească de vineri, cea mai înaltă instanţă a acestui stat din sudul Statelor Unite a decis că embrionii păstraţi prin congelare sunt „copii”.
Ca o consecinţă directă a acestei decizii, mai multe clinici specializate în reproducerea asistată medical au anunţat că îşi suspendă activităţile de fertilizare in vitro (FIV).
Universitatea Alabama din Birmingham (UAB) a transmis printr-un comunicat că este „întristată” de impactul acestei suspendări asupra pacienţilor din unităţile sale medicale.
„Dar trebuie să evaluăm riscul ca pacienţii şi medicii noştri să fie urmăriţi penal sau să se confrunte cu amenzi punitive pentru că urmează standardele de îngrijire pentru FIV”, a precizat universitatea.
„Decizia recentă a Curţii Supreme din Alabama nu ne dă de ales decât să suspendăm FIV”, a declarat joi Mark Nix, managerul unei alte clinici, în oraşul Mobile.
Resolve, principala asociaţie privind infertilitatea din SUA, a avertizat deja marţi că acest raţionament ar putea avea "consecinţe devastatoare" pentru procedurile de fertilizare in vitro.
„Nu vă lăsaţi păcăliţi”, a spus joi Joe Biden, această decizie este „rezultatul direct al răsturnării (din cazul - n.r.) Roe v. Wade”, hotărârea care stabileşte dreptul la avort pe care Curtea Supremă a SUA a anulat-o în urmă cu aproape doi ani.
„Ironia poveştii este că, pe de o parte, aceşti oameni sugerează că o femeie nu are dreptul să pună capăt unei sarcini nedorite şi, pe de altă parte, că ea nu are dreptul să rămână însărcinată”, a afirmat la rândul său vicepreşedinta Kamala Harris.
Hotărârea din Alabama reflectă „exact tipul de haos la care ne aşteptam atunci când Curtea Supremă a anulat” hotărârea Roe v. Wade, afirmase anterior şi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
În iunie 2022, Curtea Supremă a SUA a pus capăt garanţiei constituţionale a dreptului la avort, determinând multe state, inclusiv Alabama, să restricţioneze sau să interzică dreptul la întrerupere de sarcină.
Apărarea dreptului la avort a devenit de atunci o miză a democraţilor, înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.
Decizia de vineri a fost determinată de un proces intentat de trei cupluri împotriva unei clinici de fertilizare in vitro.
Invocând o lege din 1872 privind moartea minorilor din culpă, ele au depus o plângere după ce o altă pacientă, la intrarea într-un loc de depozitare, le-a distrus accidental embrionii.
O instanţă a respins iniţial plângerea, hotărând că embrionii nu pot fi descrişi ca "persoană" sau "copil".
Dar vineri, cu o majoritate de 7 la 2, toţi republicani, Curtea Supremă din Alabama a decis în schimb că legea morţii infantile "se aplică tuturor copiilor nenăscuţi, fără limită".
„Acest lucru se aplică tuturor copiilor, născuţi sau nenăscuţi”, a scris judecătorul Jay Mitchell în textul deciziei, care este presărat cu referinţe biblice.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News