Live

O femeie din SUA i-a cerut lui Donald Trump să-l graţieze pe ucigaşul fiicei şi nepoatei sale şi a dat o explicaţie cutremurătoare

Data actualizării: Data publicării:

O femeie din SUA i-a cerut preşedintelui american Donald Trump să-l graţieze pe ucigaşul fiicei şi nepoatei sale, acesta urmând să fie primul condamnat la moarte executat la nivel federal după 16 ani, informează AFP.

Guvernul american a anunţat în iulie că va relua execuţiile la nivel federal, dintre care ultima a avut loc în 2003, şi că lui Daniel Lee i se va face o injecţie letală la 9 decembrie, într-un penitenciar federal din Terre Haute statul Indiana.

Acest susţinător al supremaţiei albe a fost condamnat în 1999 la pedeapsa capitală pentru uciderea unui cuplu şi a fetiţei lor de opt ani.

Earlene Peterson: Nu văd în ce fel executarea lui Daniel Lee o va onora pe fiica mea

Earlene Peterson, care şi-a pierdut fiica şi nepoata în această tragedie, l-a implorat pe preşedintele Trump să-i acorde bărbatului "clemenţa", într-o înregistrare video postată online.

"Nu văd în ce fel executarea lui Daniel Lee o va onora pe fiica mea, dimpotrivă, cred că aceasta îi va murdări numele, pentru că ea nu ar fi vrut asta", a explicat femeia în această înregistrare. El "mi-a distrus viaţa, însă nu văd în ce fel curmarea vieţii lui ar schimba ceva", a continuat ea.

"Mă rog şi sper că preşedintele Trump va da dovadă de clemenţă, aceasta mă va ajuta şi va ajuta familia mea mai mult ca orice altceva", a adăugat Earlene Peterson, care se descrie drept votantă a preşedintelui republican ce se opune pedepsei capitale din convingere religioasă.

În înregistrarea sa video, ea aminteşte că Lee a fost judecat alături de un alt bărbat, Chevie Kehoe, care în ce-l priveşte a primit o pedeapsă de închisoare pe viaţă ce nu poate fi redusă, în pofida rolului său de lider în această triplă crimă.

Preşedintele republican, ce va candida pentru un nou mandat în 2020, cere cu regularitate recurgerea la pedeapsa capitală, în special pentru ucigaşii pe poliţişti sau în scopul contracarării traficului de droguri.

Aplicarea pedepsei cu moartea este în scădere în SUA, unde doar câteva state au mai recurs la ea. Dintre cele 25 de execuţii practicate în 2018, treisprezece au avut loc în Texas.

Majoritatea crimelor fiind judecate la nivelul statelor, justiţia federală pronunţă arareori sentinţe capitale. În timpul ultimilor 45 de ani, doar trei persoane au fost executate la acest nivel.

Sursa: Agerpres

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri