Live

O fată care a fost dispărută timp de 4 ani a apărut acum, din senin, la poliție. Le lăsase părinților un bilet ciudat

Data actualizării: Data publicării:
Imagini cu Alicia Navarro din momentul dispariției și după ce s-a prezentat la poliție. Sursă foto: Navarro Family/Glendale Police

Alicia Navarro, o fată din Arizona care a dispărut cu aproape patru ani în urmă, a apărut la o secție de poliție din Montana, relatează BBC. În tot acest timp, mii de informații neconcludente s-au primit la FBI și la Centrul pentru Copii Dispăruți și Exploatați.

Marți, poliția din orașul ei natal - Glendale, Arizona a anunțat că fata „s-a prezentat la o secție de poliție” aflată la aproximativ 65 de kilometri de granița Statelor Unite cu Canada.

„Miracolele există”, a scris mama ei, Jessica Nunez, într-o postare pe Facebook.

Când Alicia a dispărut de acasă, pe 15 septembrie 2019, avea 14 ani. Ea a lăsat un bilet semnat pe care scria: „Am fugit. Mă voi întoarce, jur. Îmi pare rău”.

La acea vreme, mama ei a spus că fata a fost ademenită de o persoană pe care a cunoscut-o în mediul online. „Nu este ceva ce s-a întâmplat din senin”, a spus ea, „și chiar cred că a fost momită, crezând că va avea un fel de aventură, sau poate o relație de dragoste”.

Adolescenta era diagnosticată cu o afecțiune din spectrul autismului și era un jucător pasionat de jocuri video, a adăugat Jessica Nunez.

În cazul adolescentei, statul Arizona a emis o „alertă de argint” - o notificare de urgență folosită rar, și doar pentru dispariția persoanelor cu „dizabilități cognitive sau de dezvoltare specifice”, și a vârstnicilor.

La o conferință de presă susținută marți, purtătorul de cuvânt al poliției din Glendale, Jose Santiago, a declarat că Alicia, acum în vârstă de 18 ani, a intrat singură în secția de poliție din Montana și s-a identificat.

„Ea a cerut ajutor și a vrut să fie eliminată de pe lista de minori dispăruți. Părea în siguranță, sănătoasă și fericită, a spus el.

Santiago a adăugat că ea ar fi plecat de bunăvoie de acasă și că nu a avut „nici un fel de necaz”.

Nu este clar cum a ajuns Alicia până în Montana, care se află la mai mult de 1.900 km distanță de casa ei. Potrivit poliției, cazul va fi anchetat în continuare.

Jessica Nunez a anunțat întoarcerea în siguranță a fiicei sale într-un videoclip postat pe pagina de Facebook „Finding Alicia”, dar nu a dat mai multe detalii.

„Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a răspuns rugăciunilor mele și a făcut această minune”, a spus ea.

„Pentru toți cei care au persoane dragi dispărute, vreau să luați acest caz ca exemplu. Miracolele există. Nu vă pierdeți niciodată speranța și luptați întotdeauna”.

Locotenentul Scott Waite le-a spus reporterilor că mama și fiica au avut o reîntâlnire „covârșitoare din punct de vedere emoțional”, în care Alicia și-a cerut „iertare pentru ceea ce i-a provocat mamei” prin plecarea ei.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cetățean american a recunoscut că a condus o „secție de poliție” secretă a Chinei în New York

Minoră dată dispărută, după ce a fugit din Spitalul Județean Deva. Fata de 17 ani era internată cu bebelușul său, pe care l-a abandonat

Alegeri SUA 2024. Pregătiri cu drone și lunetiști pentru votul din Arizona. Un comitat ar putea decide viitorul președinte american

Fată de 16 ani, aflată în Germania, dată dispărută de familie. Poliţiştii sibieni cer ajutor pentru găsirea ei

Partenerii noștri