Live

Motivul pentru care Donald Trump îl numeşte pe primarul Londrei „un ratat desăvârşit”

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele american Donald Trump l-a atacat pe primarul Londrei, Sadiq Khan, luni, numindu-l „un ratat desăvârşit” după ce Khan a criticat guvernul britanic pentru decizia de a-l primi într- o vizită de stat pe Trump, relatează Reuters, citat[ de news.ro.

„Sadiq Khan, cel care a făcut o treabă foarte slabă ca primar al Londrei, a fost obraznic faţă de preşedintele Statelor Unite, de departe cel mai important aliat al Regatului Unit”, a scris Trump pe Twitter chiar înainte ca Air Force One să aterizeze pe aeroportul Stansted, în apropiere de Londra.

„Este un ratat desăvârşit care ar trebui să se concentreze pe infracţiunile din Londra, nu pe mine”, a adăugat Trump.

Trump şi soţia sa Melania vor participa la mai multe evenimente în perioada vizitei lor (3-5 iunie): prânzul cu Regina Elisabeta, ceai cu Prinţul Charles, un banchet la Palatul Buckingham şi un tur al Westminster Abbey, biserica în care au fost încoronaţi monarhii englezi de peste 1.000 de ani.

Trump îşi va arăta susţinerea pentru un succesor care preferă un Brexit mai strict şi va cere o abordare mai dură a Marii Britanii cu privire la China şi gigantul de telecomunicaţii chinez Huawei.

Prima zi a vizitei, luni, se va încheia cu un banchet oficial  la Palatul Buckingham, unde Trump şi Regina Elisabeta vor rosti discursuri.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri