Live

Ministrul apărării al SUA: Armata americană pregăteşte opţiuni "adaptate" evoluţiilor pe teren în Venezuela

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Armata americană pregăteşte opţiuni "adaptate" evoluţiilor pe teren în Venezuela, a declarat ministrul interimar al apărării al SUA Patrick Shanahan, după ce i-a primit la Pentagon pe responsabilii echipei de securitate naţională a preşedintelui Donald Trump.

"Avem o serie completă de opţiuni adaptate anumitor circumstanţe", a declarat Shanahan presei.

Ministrul, care şi-a anulat în ultimul moment o vizită în Europa din cauza situaţiei în Venezuela, a indicat că i-a reunit în cursul dimineţii la Pentagon pe şeful diplomaţiei Mike Pompeo, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, şi pe amiralul Craig Faller, şeful Comandamentului american pentru America de Sud (Southcom).

"Pe măsură ce condiţiile se schimbă pe teren, facem modificări şi ajustări", a indicat el, refuzând să precizeze operaţiunile militare avute în vedere.
Shanahan a amintit cuvintele preşedintelui Donald Trump, potrivit căruia "toate opţiunile" sunt pe masă. "Toate, asta înseamnă toate. Vreau să evit să intru în detaliile a ceea ce noi vom putea face sau nu, dar trebuie să se înţeleagă că planurile noastre au profunzime", a spus el.

Întrebat despre posibilitatea unei desfăşurări navale în largul Venezuelei, acesta s-a mulţumit să răspundă: "Este multă apă acolo!"

Influentul senator republican Lindsey Graham a sugerat vineri ca SUA să trimită un portavion în largul Venezuelei. "Cuba, Rusia trimit trupe pentru a-l susţine pe Maduro în Venezuela, în timp ce noi vorbim despre sancţiuni. Unde este portavionul nostru?", a scris el într-o postare pe Twitter.

SUA, care l-au recunoscut pe opozantul Juan Guaido drept preşedinte interimar, au adoptat sancţiuni strict economice pentru a încerca să-l determine pe preşedintele Nicolas Maduro să plece de la putere.

Mike Pompeo a reafirmat miercuri că o intervenţie militară americană nu este exclusă. "O intervenţie militară este posibilă. Dacă este necesară, aceasta este ceea ce vor face SUA", a declarat el.

Situaţia din Venezuela a fost evocată şi în discuţia telefonică avută vineri între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin.

Tensiunea creşte de mai multe săptămâni între Washington, care îl susţine pe Guaido şi cere plecarea lui Maduro, şi Moscova, care acuză SUA că încearcă să organizeze o "lovitură de stat" în această ţară cu imense rezerve petroliere.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou raport ONU avertizează că atacurile israeliene împing sistemul medical din Gaza către „colapsul total”

Cât au avansat trupele ruse în Ucraina în anul 2024. În decembrie, progresul a încetinit

Armata ucraineană a început testarea posturilor de comandă mobile pentru unitățile de drone

Retrospectivă 2024: Războaie, răsturnarea de la putere a unor lideri autoritari, căderi de guverne, alegeri anulate, dezastre naturale

Partenerii noștri