Live

Melania Trump, ultimul mesaj înainte de a părăsi Casa Albă: „Mi se pare rușinos că s-au iscat bârfe și acuzații false asupra mea”

Data actualizării: Data publicării:
Melania Trump se arată dezamăgită de bârfele și acuzațiile false care i s-au adus în ultimii ani în calitate de prima doamnă a SUA. Foto: Profimedia

Melania Trump s-a adresat americanilor pentru ultima dată în calitate de primă doamnă a SUA, declarându-se dezamăgită de bârfele și acuzațiile false care i s-au adus în ultimii patru ani. De asemenea, în postarea de pe contul său de Twitter, aceasta vorbește pentru prima dată despre violențele de săptămâna trecută de la Capitoliu, scrie NBCnews.

În mesajul postat inițial pe site-ul oficial al Casei Albe și distribuit ulterior pe Twitter, Melania Trump condamnă violența și îi îndeamnă pe americani să se concentreze asupra a ceea ce îi unește și nu asupra a ceea ce îi dezbină. Totodată, prima doamnă a SUA susține că de-a lungul anilor, a fost ținta a numeroase atacuri și acuzații nefondate.

„Mi se pare rușinos că în jurul acestor evenimente tragice s-au iscat bârfe, atacuri personale nejustificate și acuzații false asupra mea de la oameni care caută să fie relevanți și au o agendă. De data aceasta este vorba doar despre vindecarea țării noastre și a cetățenilor săi. Nu ar trebui să fie folosită pentru câștig personal”, a scris Melania Trump în postarea sa de pe Twitter.

De asemenea, ea se declară foarte dezamăgită de cele întâmplate la Congresul SUA, amintind despre cele șase persoane care și-au pierdut viața în urma violențelor de săptămâna trecută. Melania Trump „condamnă absolut violența” care s-a desfășurat la Capitoliu și imploră oamenii să pună capăt oricărui tip de violență și „să nu facă niciodată presupuneri bazate pe culoarea pielii unei persoane sau să folosească diferitele ideologii politice ca fundament pentru agresiune și dușmănie”. 

„Este inspirațional să vedem că atât de mulți și-au găsit pasiunea și entuziasmul în participarea la alegeri, dar nu trebuie să permitem acelei pasiuni să se transforme în violență”, a mai adăugat prima doamnă.

Totodată, în postarea sa, Melania Trump le-a mulțumit „milioanelor de americani” care au fost alături de ea și de Donald Trump și declară că funcția de prima doamnă a SUA a fost ”onoarea vieții sale”.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri