Live

Melania Trump rupe tradiția și nu se va muta la Casa Albă, ca primă-doamnă, pentru al doilea mandat de președinte al soțului său

Data publicării:
Melania Trump, prima doamnă a SUA. Foto: Guliver / Getty Images

Soţia lui Donald Trump, Melania, nu intenţionează să se mute la Washington în cel de-al doilea mandat, în calitate de primă-doamnă, dând semne că este dispusă să rupă tradiţia cu privire la rolul pe care ar trebui să îl joace la Casa Albă, relatează joi CNN.

Conform CNN, care citează surse apropiate cercului familiei Trump, primul semn că noua primă-doamnă nu va urma tradiţia a fost că miercuri nu a răspuns la invitaţia adresată de Jill, soţia preşedintelui în funcţie, Joe Biden, de a veni să bea împreună un ceai la Casa Albă.

Întâlnirea lor trebuia să aibă loc în paralel cu cea dintre Joe Biden şi Donald Trump pentru a oficializa procesul de tranziţie politică ce se va încheia în luna ianuarie cu inaugurarea mandatului candidatului republican ieşit victorios în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, notează Agerpres.

Potrivit CNN, după ce Jill Biden i-a trimis invitaţia, echipa lui Trump a discutat dacă prima doamnă va participa la întâlnire şi se pare că a concluzionat că este important ca Melania Trump să participe la întâlnire.

Episodul respectiv indică faptul că Melania Trump, care şi-a petrecut primii patru ani ca primă doamnă redefinindu-şi rolul, semnalează din timp că va avea şi mai multă autonomie în acest al doilea mandat.

„Nu sunt îngrijorată, pentru că de data aceasta este diferit. Am mult mai multă experienţă şi mult mai multe cunoştinţe. Am fost la Casa Albă înainte. Când intri, ştii exact la ce să te aştepţi”, a declarat soţia lui Donald Trump într-un interviu recent acordat Fox News în timp ce îşi promova cartea de memorii.

Se aşteaptă ca Melania Trump să îşi petreacă cea mai mare parte a timpului în următorii patru ani nu la Casa Albă, ci între New York City şi Palm Beach, unde se află Mar-a-Lago, reşedinţa soţilor Trump din Florida, conform declaraţiilor pentru CNN ale unor surse din cercul familiei Trump.

Aceste surse au insistat însă că soţia preşedintelui ales va fi prezentă la evenimentele majore şi va avea propria platformă şi priorităţi ca Primă Doamnă.

Melania Trump şi-a construit viaţa şi un cerc de prieteni în Florida în ultimii patru ani şi probabil că va continua să petreacă mult timp acolo, au spus sursele.

După alegerile din 2016, Melania Trump şi-a amânat mutarea la Washington, optând pentru a se muta la Casa Albă la câteva luni după învestirea soţului ei, în timp ce fiul ei Barron, pe atunci în vârstă de zece ani, a terminat anul şcolar la New York, unde acum urmează studii universitare.

Sursele citate au sugerat că prima doamnă va petrece, de asemenea, o perioadă semnificativă de timp la Trump Tower din New York pentru a fi aproape de fiul ei. De fapt, ea a fost văzută în oraş duminică, întorcându-se cu Barron din Florida la bordul avionului privat al preşedintelui ales.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump va avea triada de putere în SUA pentru a-și implementa planurile, dar nu va fi atât de ușor. Cum ar putea fi blocat

Joe Biden se întâlnește cu Xi Jinping în Peru. E prima lor întâlnire față în față de anul acesta

Donald Trump a ajuns la Washington pentru a se întâlni cu Joe Biden la Casa Albă. Ce vor discuta

Cine va conduce Pentagonul și CIA din 2025. Noi nume dezvăluite de Donald Trump privind viitorii membri ai administrației sale

Partenerii noștri