Live

Justiția americană a decis că președintele Donald Trump a încălcat Constituția

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Guliver / Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a încălcat Constituţia prin blocarea pe contul său de Twitter a persoanelor ale căror păreri nu le agreează, a decis marţi o curte federală de apel, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

În decizia sa - luată cu unanimitate de trei voturi -, Curtea de Apel din Manhattan a stabilit că Primul Amendament îi interzice lui Trump să folosească funcţia Twitter de blocare pentru a limita accesul la contul său, care are 61,8 milioane de abonaţi.

„Primul Amendament nu îi permite unui oficial public care foloseşte un cont pe reţelele de socializare în scopuri oficiale să excludă persoane de la un dialog online care, altfel, este deschis, deoarece au exprimat opinii cu care respectivul oficial nu este de acord”, a motivat judecătorul Judge Barrington, invocând mai multe decizii în acest sens ale Curţii Supreme.

Donald Trump a făcut din contul său de Twitter, @RealDonaldTrump, o parte centrală şi controversată a preşedinţiei sale, folosindu-l pentru a-şi promova agenda şi pentru a-şi ataca criticii.

Decizia sa de a folosi funcţia de blocare a fost contestată de Knight First Amendment Institute de la Columbia University, precum şi de şapte utilizatori Twitter pe care el i-a blocat.

„Decizia va ajuta la garantarea integrităţii şi vitalităţii spaţiilor digitale, care sunt tot mai importante pentru democraţia noastră”, a transmis, într-un comunicat, Jameel Jaffer, directorul executiv al Knight First Amendment Institute.

Decizia de marţi confirmă o sentinţă din mai 2018 a unei judecătoare districtuale din Manhattan, care l-a determinat pe Trump să deblocheze unele conturi. Departamentul de Justiţie a transmis atunci că decizia este „fundamental greşită”, spunând că Trump se foloseşte de Twitter pentru a-şi exprima opiniile, nu pentru a oferi un forum public de discuţie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri