Live

Joe Biden spune că probele din procesul morții lui George Floyd sunt „copleşitoare”: Mă rog ca verdictul să fie cel bun

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden, președintele Statelor Unite, în Biroul Oval de la Casa Albă. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a estimat marţi că probele în procesul în care este judecat un poliţist alb pentru uciderea afro-americanului George Floyd sunt „copleşitoare”.

„Mă rog ca verdictul să fie cel bun. După părerea mea, este copleşitor. Nu aş spune acest lucru dacă juriul nu s-ar fi retras să delibereze”, a declarat Biden, în Biroul Oval, potrivit Agerpres.

„Este o familie bună”, a adăugat liderul de la Casa Albă, care a evocat „angoasa” aşteptării deciziei juriului pentru familia lui Floyd.

Anterior, Casa Albă a anunţat că liderul american a discutat cu familia lui George Floyd, într-un moment în care juriul deliberează asupra vinovăţiei poliţistului acuzat de uciderea americanului de culoare.

„Preşedintele Biden a discutat ieri (luni - n.r.) cu familia lui George Floyd pentru a se pune la curent cu ultimele veşti şi pentru a o asigura că se va ruga pentru ea”, a anunţat Jen Psaki, purtătoare de cuvânt a executivului american.

Juriul s-a retras luni pentru a delibera asupra vinovăţiei lui Derek Chauvin, poliţistul alb de 45 de ani judecat pentru crimă, omucidere involuntară şi violenţe voluntare care au dus la moartea lui George Floyd, pe care l-a arestat împreună cu alţi trei agenţi pentru o infracţiune minoră.

Timp de aproape nouă minute, el şi-a ţinut genunchiul pe gâtul bărbatului afro-american, care era întins pe burtă şi cu mâinile încătuşate la spate.

Agonia sa, filmată în direct de trecători, a şocat lumea şi a provocat manifestaţii de o amploare istorică împotriva rasismului şi a violenţelor poliţieneşti.

Procesul se derulează într-un climat de tensiuni şi de manifestaţii după moartea recentă a unui tânăr de culoare la periferia Minneapolis.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden consideră că sunt „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu și Gallant

După ce a autorizat atacurile cu rachete americane asupra Rusiei, Biden trimite Ucrainei mine antipersonal

Joe Biden împlinește astăzi 82 de ani, fiind cel mai vârstnic președinte în funcție din istoria SUA

Prim-ministrul britanic Keir Starmer sugerează utilizarea rachetelor Storm Shadow de către Ucraina pentru a lovi Rusia

Partenerii noștri