Inculparea lui Donald Trump, aprobată în Comisia juridică din Camera Reprezentanților. Cum a reacționat președintele
Comisia juridică din Camera Reprezentanţilor a aprobat, vineri, cele două articole de punere sub acuzare a preşedintelui Donald Trump - abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului - încă o etapă în cadrul procedurii de impeachment (punere sub acuzare şi destituire), informează CNN.
Odată îndeplinită această etapă în Comisia juridică - care e dominată de democraţi - urmează ca săptămâna viitoare Camera Reprezentanţilor să se pronunţe prin vot în plen asupra destituirii lui Trump. În cazul unui vot favorabil, ceea ce se întrevede, dată fiind majoritatea democrată din Cameră, ultimul cuvânt în procesul politic împotriva lui Trump îl va avea Senatul, unde însă republicanii au majoritate.
Ar fi pentru a patra oară în istoria SUA când Camera Reprezentanților se va pronunța în privința unei destituiri a președintelui. Ceilalți președinți care au fost vizați de o asemenea procedură sunt:
- Andrew Johnson în 1868. A fost achitat în Senat cu un vot de 35 la 19.
- Richard Nixon în 1974. A demisionat imediat după ce Comisia juridică l-a pus sub acuzare, înainte de votul din plenul Camerei.
- Bill Clinton. Comisia juridică a aprobat patru capete de acuzare în cazul lui, în decembrie 1998. După un vot favorabil în plenul Camerei, Senatul l-a achitat în 1999.
De ce este acuzat președintele Donald Trump
Democrații, care au iniţiat procedura de impeachment, îl acuză pe Donald Trump că ar fi exercitat - în interes personal - presiuni asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, acesta din urmă fiind cel mai probabil contracandidatul său la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Hunter Biden a lucrat începând din 2014 pentru compania ucraineană din sectorul gazelor Burisma. Această societate a fost la acea vreme ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden, pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei. Dar Donald Trump crede că motivul real al acestei cereri a fost de fapt investigaţia condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Joe Biden. Donald Trump i-a sugerat într-o convorbire telefonică actualului preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, să acţioneze în privinţa acelei anchete.
În opinia democraţilor, Trump se face vinovat de „abuz de putere” pentru că ar fi condiţionat un ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui Zelenski la Casa Albă de reluarea investigării fiului lui Biden, iar acuzaţia de „obstrucţionare a Congresului” ar rezulta din încercările liderului de la Casa Albă de a împiedica investigarea acestui scandal prin instrucţiuni date unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă.
Cum a reacționat Donald Trump
Într-o primă reacție directă, președintele Donald Tump a declarat că democrații „trivializează” procedura de impeachment și a repetat că în ceea ce îl privește este vorba de o „vânătoare de vrăjitoare” și de o „făcătură”.
El susține că discuția sa cu președintele Ucrainei a fost ireproșabilă și a menționat că a fost o „săptămână nebună”.
Casa Albă a transmis și un comunicat în care spune că este vorba despre o „caricatură disperată a unui proces de impeachment”. Președintele așteaptă să aibă parte de un tratament corect în Senat, se spune în declarația Casei Albe.
(surse: Agerpres, CNN)
Editor: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News