Live

În plin șoc al atacurilor armate din SUA, Curtea Supremă ia o decizie care dă apă la moară lobby-iștilor armelor

Data publicării:
Curtea Supremă a decis că orice american are dreptul de a purta armă Foto: Profimedia Images

Curtea Supremă a Statelor Unite a invalidat joi o lege a statului New York referitoare la portul armelor, consacrând cu această ocazie dreptul americanilor de a ieşi înarmaţi din locuinţele lor. Decizia Curţii, adoptată cu o majoritate de şase judecători din nouă, toţi conservatori, intervine în timp ce ţara se află încă sub şocul unei serii de incidente armate, printre care cel produs la 24 mai şi soldat cu 21 morţi într-o şcoală primară din Texas.

„Amendamentele al doilea şi al 14-lea ale Constituţiei protejează dreptul unei persoane de a purta o armă de foc pentru autoapărare în exteriorul domiciliului său”, a anunțat judecătorul Clarence Thomas în numele majorităţii Curții Supreme.

Într-o opinie separată, judecătorul progresist Stephen Breyer și-a exprimat regretul că instanţa supremă a acţionat „fără a lua în considerare consecinţele potenţial letale ale deciziei sale” şi a amintit că 45.222 de americani au fost ucişi de arme de foc în anul 2020.

O „victorie” pentru lobby-ul armelor

Puternicul lobby al armelor, National Rifle Association (NRA), a salutat imediat o „victorie”.

În schimb, decizia Curţii Supreme reprezintă o lovitură puternică pentru susţinătorii unei reglementări mai stricte a armelor de foc.

Concret, decizia Curții Supreme se referă la o lege care limitează din 1913 eliberarea de permise de port-armă disimulate persoanelor care aveau motive să creadă că vor fi nevoite să se apere, spre exemplu din cauza meseriei lor sau a unor ameninţări primite.

Legea fusese contestată în justiţie de doi proprietari de arme de foc, cărora le fuseseră refuzate permisele, şi de o filială a NRA.

Cum s-a ajuns la dreptul de a deține arme la domiciliu

În 1939, Curtea Supremă stabilise că al doilea amendament al Constituţiei (ce enunţă că „o miliţie bine organizată, fiind necesară securităţii unui stat liber, dreptul pe care îl are poporul de a deţine şi de a purta arme nu va fi transgresat”) protejează dreptul de a folosi arme în cadrul unei forţe de menţinere a ordinii, precum armata sau poliţia, dar nu era un drept individual la autoapărare.

Curtea şi-a schimbat însă poziţia într-o hotărâre istorică din 2008, stabilind pentru prima dată un drept de a deţine o armă la domiciliu pentru apărare.

Judecătorii au lăsat totuşi în seama oraşelor şi a statelor reglementarea transportului în afara domiciliului, astfel încât regulile variază foarte mult de la un loc la altul.

Consecințele deciziei luate de Curtea Supremă

Decizia de joi pune capăt latitudinii lăsate la nivel local şi statal, consacrând dreptul de a purta armă, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Într-o primă fază, ea ar urma să ducă la invalidarea unor legi similare celei din New York, aflate în vigoare în alte state, precum California sau New Jersey.

Alte restricţii, în vigoare în special în state democrate ar putea fi contestate în justiţie în baza acestui nou cadru legal.

Aproape 400 milioane de arme se aflau în proprietatea populaţiei civile în SUA în 2017, adică 120 de arme la 100 de locuitori, conform estimării proiectului Small Arms Survey.

În 2021, site-ul Gun Violence Archive a recenzat peste 20.000 de cazuri de omoruri cu arme de foc.

Zeci de mii de americani au ieşit în stradă în mai multe oraşe, inclusiv în capitala Washington, pentru cere oprirea „masacrelor” comise cu arme de foc şi adoptarea de către Congres a unor reforme pentru controlul acestor arme.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Curtea Supremă a SUA nu va bloca sentința lui Trump în cazul Stormy Daniels

Curtea Supremă din SUA i-a acordat imunitate lui Donald Trump în ancheta asaltului asupra Capitoliului. Trump: „O mare victorie”

Curtea Supremă din SUA a anulat interdicţia asupra unui dispozitiv care permite armelor de foc să tragă mai repede

Curtea Supremă a SUA respinge o încercare de a interzice pastila pentru avort, oferind o victorie administrației Biden

Partenerii noștri