Explozia din Nashville, rezultatul unui posibil atentat sinucigaș
Anchetatorii care investighează explozia produsă de Crăciun în Nashville cred că a fost probabil vorba de un atentat sinucigaș, potrivit a două surse citate de CNN.
Oficialii au declarat anterior că au recuperat rămășițe umane la locul exploziei din centrul orașului Nashville, iar un oficial al FBI a declarat sâmbătă că agenții nu caută alt suspect.
Agenții s-au aflat, de asemenea, la o casă din Antiohia, chiar la sud-est de Nashville, pentru a desfășura „activități autorizate de instanță”, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al FBI, Jason Pack, transmite Mediafax.
Potrivit unui oficial din forțele de ordine, există o legătură între vehiculul implicat în explozia din dimineața de Crăciun și casa din Antiohia.
Un vehicul de agrement la domiciliu văzut prin Street View pe Google Maps pare să se potrivească cu cel despre care forțele de ordine au cerut informații publicuui. Anchetatorii cred că rulota văzută în fotografii este aceeași din centrul exploziei, dar nu pot fi siguri, pentru că mașina a fost distrusă în explozie.
Explozia a avut loc vineri, după ce o voce computerizată ce venea din rulota parcată a îndemnat oamenii să se îndepăteze, avertizând că vehiculul va exploda în câteva minute.
Explozia a rănit cel puțin trei persoane, a incendiat alte câteva vehicule și a distrus o serie de clădiri.
Oficialii cred că explozia a fost „intenționată”. Cu toate acestea, momentul Crăciunului, ora deflagrației, dimineața devreme și avertismentele difuzate înainte de explozie indică faptul că nu a fost o încercare de crimă în masă.
Anchetatorii au găsit posibile rămășițe umane în apropierea locului exploziei, a declarat șeful departamentului de poliție al Metro Nashville, John Drake.
Explozia a lovit cel puțin 41 de magazine de pe Second Avenue din Nashville, o stradă plină de clădiri istorice. Îngrijorat de integritatea structurală a clădirilor afectate, autoritățile au înconjurat zona și nu permit nimănui să intre până duminică după-amiază. „Va trece ceva timp până când Second Avenue va reveni la normal”, a spus primarul orașului John Cooper.
Editor : G.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News