Galerie Foto Elizabeth Holmes, tânăra considerată viitoarea Steve Jobs, a fost găsită vinovată pentru fraudă. Jurații au dat un verdict parțial
Elizabeth Holmes, fondatoarea Theranos, compania din Silicon Valley care promitea o adevărată revoluție în sistemul analizelor medicale, a fost găsită vinovată pentru fraudă. În numai câțiva ani, de la un geniu al chimiei, tânăra de 37 de ani a ajuns la faima unui escroc, iar acum ea riscă să își petreacă ani buni în închisoare. Jurații au ajuns luni la un verdict parțial, găsind-o vinovată în cazul a patru din cele 11 capete de acuzare care au fost formulate de procurori împotriva ei.
Tânăra, în care mulți vedeau o minte strălucită, a fost comparată adesea cu Steve Jobs, fondatorul Apple, o comparație pe care ea însăși a avut grijă să o cultive, îmbrăcându-se la fel, în negru, cu bluze pe gât. Și-a început afacerea la 19 ani, a ajuns miliardară la 30 de ani, pentru ca patru ani mai târziu să coboare în infern, fiind în centrul unui faliment răsunător și al unor acuzații grave de înșelare cu bună-știință a investitorilor.
Jurații au intrat în impas
Cazul Elizabeth Holmes nu a fost lipsit de controverse.
Jurații nu au putut fi convinși ușor, deliberările au intrat într-un blocaj și până la urmă nu au putut cădea de acord în privința vinovăției sale decât în cazul a patru din cele 11 acuzații care o vizau. Este vorba despre trei acuzații de fraudă electronică și o acuzație de conspirație în vederea comiterii unei fraude electronice.
Verdictul a venit la capătul unei zile dramatice, iar jurații au anunțat că au intrat în impas și nu s-au putut pune de acord în privința altor trei capete de acuzare formulate pentru fraudă electronică și unul pentru conspirație, relatează CNN.
Juriul a fost format din opt bărbați și patru femei.
Luni, în cea de-a șaptea zi de deliberări, juriul a informat judecătorul că nu a reușit să ajungă la un verdict unanim în trei dintre cele 11 capete de acuzare cu care se confrunta Holmes. În replică, judecătorul Edward Davila i-a încurajat pe jurați să delibereze în continuare, dar jurații au revenit și au anunțat că nu mai pot continua, după care și-au anunțat decizia finală, relatează The Guardian.
Pentru alte trei acuzații de fraudă și una de conspirație Elizabeth Holmes a fost găsită nevinovată.
Prin urmare, din cele 11 capete de acuzare, pentru 4 a fost găsită vinovată, pentru alte 4 a fost găsită nevinovată, iar pentru 3 jurații nu s-au putut pune de acord.
Cum a reacționat Elizabeth Holmes și ce pedeapsă riscă
La anunțarea verdictului, tânăra și-a păstrat aparent calmul. A ieșit din sala tribunalului ținându-se de mână cu mama și cu partenerul ei actual și nu a făcut declarații.
Elizabeth Holmes a fost pusă sub acuzare în urmă cu trei ani, dar procesul a fost întârziat de faptul că a venit pandemia, iar acuzata a dat naștere unui copil între timp.
Procesul, intens mediatizat, a început în cele din urmă în septembrie 2021, la San Jose, în California, a durat 15 săptămâni și a dezbătut pașii greșiți ai start-up-ului fondat de Elisabeth Holmes.
Compania Theranos ar fi trebuit să revoluționeze laboratoarele pentru analize de sânge, dar s-a dovedit a fi, de fapt, o mare înșelătorie. Theranos promitea o tehnologie revoluționară, ce ar fi urmat să permită efectuarea a peste 1.000 de analize, inclusiv pentru cancer, cu o singură picătură de sânge, într-un timp record.
Acuzată că i-a înșelat pe investitori și pacienți, Elizabeth Holmes riscă 20 de ani de închisoare, o amendă penală de 250.000 de dolari și plata unor despăgubiri. Ea a pledat nevinovată. Judecătorul va anunța sentința la o dată ulterioară.
Investitori de renume au avut încredere în Elizabeth Holmes
Verdictul pecetluiește ascensiunea și căderea - deopotrivă ieșite din comun - a lui Elizabeth Holmes și ar putea avea consecințe de anvergură pentru Silicon Valley. În cele patru luni de proces, procurorii federali au chemat la bară 29 de martori, subliniind pașii greșiți și presupusele fraude pe care Holmes le-a comis în cei 15 ani cât a fost director general al companiei.
Personaj carismatic, atrăgând atenția cu părul său blond, pus în evidență de bluzele negre și vocea joasă, Elizabeth Holmes a devenit rapid celebră atât în lumea tehnologiei, cât și în afara ei, apărând pe copertele marilor reviste, fiind cap de afiș la conferințe și fiind comparată cu Steve Jobs.
Pe măsură ce Theranos s-a dezvoltat, compania a atras investitori de renume, printre care foștii secretari de stat George Schultz și Henry Kissinger, mogulul media Rupert Murdoch, fondatorul Oracle, Larry Ellison, familia Walton, proprietara lanțului de supermarketuri Walmart, și familia miliardară a fostului secretar pentru educație, Betsy DeVos.
La apogeul său, Theranos a fost evaluată la peste 9 miliarde de dolari.
Cum s-a prăbușit Theranos
Fisurile au început să apară în 2015, când o investigație a publicației The Wall Street Journal a dezvăluit că testele Theranos dădeau de fapt erori masive și firma făcea, de fapt, alte analize folosind metodologia tradițională de recoltare a sângelui și laboratoare externe.
Prăbușirea Theranos a fost urmărită cu un interes poate chiar mai mare decât ascensiunea sa spectaculoasă, inspirând mai multe documentare, un film de lung metraj și un viitor serial de televiziune.
În timpul procesului, procurorii i-au făcut lui Holmes un portret de lider sever, avid de putere, dispus să facă orice pentru a salva imaginea companiei, reprimând disidența și manipulând presa. „Ea a ales frauda în locul eșecului în afaceri”, a declarat procurorul Jeff Schenk în pledoaria sa finale. „Ea a ales să fie necinstită față de investitori și față de pacienți. Această alegere nu a fost doar insensibilă, ci și criminală”, a adăugat procurorul.
Elizabeth Holmes a dat vina pe fostul iubit, cu 19 ani mai bătrân decât ea
Avocații apărării au încercat să contracareze această imagine, prezentându-o pe Elizabeth Holmes drept o antreprenoare ambițioasă, care nu a comis frauda cu bună-știință, ci mai degrabă nu a înțeles deficiențele tehnologiei complexe a Theranos. Holmes a surprins pe toată lumea când a luat decizia de a se prezenta ea însăși la bară pentru a-și susține propria apărare.
Avocații ei au adoptat, de asemenea, o linie de apărare potrivit căreia Elizabeth Holmes a fost victima abuzurilor fostul ei iubit secret și partener de afaceri, Ramesh „Sunny” Balwani, care a fost timp de zece ani copreședinte al companiei.
Unul dintre cele mai intense momente ale procesului a avut loc când Holmes a depus direct mărturie despre presupusele abuzuri ale lui Balwani. Ea a devenit emoțională în momentul în care acuzarea i-a cerut să citească schimbul lor de mesaje romantice.
Elizabeth Holmes a susținut că Balwani controla tot ceea ce făcea, trebuia să știe cu cine își petrecea timpul și chiar ce mânca, în încercarea de a o transforma într-un CEO de succes.
Sunny Balwani a negat ferm afirmațiile potrivit cărora ar fi maltratat-o pe Holmes. La rândul lui, el va fi judecat anul acesta pentru fraudă. Procesul ar trebui să înceapă în februarie.
Femeie de afaceri la 19 ani
Elizabeth Holmes a fost întotdeauna precoce. Născută în 1984 la Washington, ea a crescut într-o familie bogată, dar care nu era milionară. După o educație strălucită, în 2003 a intrat la prestigioasa Universitate Stanford pentru a studia chimia. Cea mai bună din clasa ei în primul an, a primit o bursă pentru un proiect de cercetare.
În 2004, ea a depus un brevet pentru un dispozitiv care îi permitea să urmărească doza de medicamente de pe un smartphone. Părăsește Stanford-ul și își înființează propria companie: Theranos, un nume format de la cuvintele (în engleză) „terapie” și „diagnostic”.
Avea 19 ani. Pariul ei? Voia să revoluționeze modul în care se fac analizele de sânge.
Cum a ajuns miliardară
Când și-a înființat start-up-ul, Elizabeth Holmes s-a mutat la Palo Alto, în Silicon Valley, folosind banii pe care părinții săi îi puseseră deoparte pentru a-i finanța studiile. Tânăra reușește să atragă rapid investitori și strânge aproximativ 700 de milioane de dolari.
Zece ani mai târziu, în 2014, când tânăra antreprenoare avea 30 de ani, compania sa a fost evaluată la 9 miliarde de dolari. Văzută ca un produs „pur-sânge” al culturii de afaceri din Silicon Valley, ea a fost desemnată în 2015 de revista Forbes drept cea mai tânără milionară care și-a făcut singură averea. Fără a beneficia de o moștenire, a reușit pe cont propriu, cu mijloace proprii, în doar câțiva ani.
Descrisă drept o persoană care muncește din greu, nu pleca în concedii și nu părea să aibă o viață privată. Invitată la conferințe TED, la Fundația Clinton, tânăra este primită peste tot și susține chiar că ar colabora cu Pentagonul.
Viață personală secretă
În iunie 2018, justiția l-a pus sub acuzare și pe fostul director operațional de la Theranos, Ramesh Balwani: nouă capete de acuzare pentru fraudă electronică și două capete de acuzare pentru conspirație în vederea comiterii de fraude electronice prin distribuirea către clienți a unor teste de sânge cu rezultate falsificate.
Ceea ce mult timp nu s-a știut a fost însă că Elizabeth Holmes a avut o relație romantică secretă cu Ramesh Balwani.
Hindus născut în Pakistan, Ramesh „Sunny” Balwani a emigrat în India și apoi în SUA. Elizabeth l-a cunoscut în 2002. Ea avea 18 ani și era încă la școală. El era cu 19 ani mai în vârstă decât ea și era căsătorit cu o altă femeie la acea vreme.
Balwani a divorțat de soția sa în același an și și-a început relația cu Elizabeth în 2003, cam în aceeași perioadă în care aceasta a renunțat la facultate.
Deși Balwani nu s-a alăturat oficial companiei Theranos până în 2009, când a primit funcția de director operațional, el îi dădea sfaturi în culise încă de pe atunci.
Cei doi s-au mutat împreună într-un apartament în 2005.
Holmes și Balwani au condus împreună compania cultivând un stil corporatist caracterizat prin „secretomanie și frică”. Relația lor romantică a fost ascunsă în mare parte din perioada în care au condus împreună compania.
Balwani a părăsit Theranos în 2016, după ce autoritățile au început investigațiile. Circumstanțele plecării sale sunt neclare. Holmes a declarat că l-a concediat, dar Balwani spune că a plecat de bunăvoie.
La una din audierile de la tribunal, Holmes a declarat că a fost violată în timp ce era studentă la Stanford și că a căutat alinare la Balwani în urma incidentului. Pe de altă parte, ea a spus că Balwani a fost foarte autoritar în timpul relației lor romantice, care a durat mai mult de un deceniu, și că uneori a certat-o și a abuzat-o sexual. În mărturia sa, ea a declarat că Balwani a vrut să-i „ucidă” personalitatea și să creeze o „nouă Elizabeth”.
Cu toate acestea, Elizabeth a recunoscut în fața instanței că Balwani nu a forțat-o să-i mintă pe investitori, parteneri de afaceri, jurnaliști și directorii de companii în legătură cu afacerile Theranos.
Căsătorie și copil
Spre surprinderea tuturor, la începutul anului 2019, Elizabeth Holmes s-a logodit cu William Evans, unul dintre moștenitorii - în vârstă de 27 de ani - ai companiei Evans, un grup de hoteluri deținute de familia sa în zona San Diego. Peste câteva luni, Holmes și Evans s-au căsătorit într-o ceremonie privată. Cuplul locuiește acum în San Francisco, iar între timp Holmes a născut un băiețel, în iulie 2021.
Cariera lui Elizabeth Holmes, ascensiunea ieșită din comun și prăbușirea companiei sale au ajuns subiectul unei cărți, „Bad Blood: Secrets and Lies in a Silicon Valley Startup” (Sânge rău: secrete și minciuni într-un start-up din Silicon Valley - n.r.) , scrisă de reporterul John Carreyrou de la The Wall Street Journal. Și HBO a scos un film documentar de lung metraj - „The Inventor: Out for Blood in Silicon Valley” (Inventatoarea: În căutare de sânge în Silicon Valley - n.r.).
„Prefă-te că totul e bine până îți iese”
„Ne dorim o lume în care fiecare om are acces la acest tip de sistem de testare”, declara Elizabeth Holmes în reclamele pe care le făcea produsului său.
Elizabeth Homes a avut o viziune care a făcut-o miliardară: că poate crea un aparat, Edison pe numele său, care identifică sute de boli pe baza câtorva picături de sânge. Discursul persuasiv a convins unele persoane foarte importante. La sediul somptuos, foarte scump, al companiei Theranos, au venit în vizită oameni de vază. Chiar și Joe Biden, atunci când era vicepreședinte, a venit în California și a lăudat compania. Succesul părea inevitabil.
Eileen Lepera era secretară în Silicon Valley și a auzit de această companie uimitoare. „Șeful meu credea că va fi următoarea companie Apple și că ar trebui să cumpăr cât de multe acțiuni pot, așa că asta am și făcut. Vorbim de sume de ordinul sutelor de mii de dolari, bani mulți din punctul meu de vedere”, a povestit Eileen Lepera.
Ceea nu știa Eileen era că visul lui Elizabeth Holmes era, de fapt, un adevărat coșmar. Tehnologia nu funcționa, dar investitorii ca Eileen habar n-aveau.
„Elizabeth nu ne dădea detalii, așa că nu știam dacă lucrurile funcționau sau toată afacerea era pe marginea prăpastiei”, a povestit acționara.
În realitate, Theranos nu folosea aparatele sale Edison, ci echipamente utilizate în mod normal pentru diagnosticare. Unii pacienți au fost diagnosticați greșit. Elizabeth Holmes a susținut în timpul procesului că și-a dorit dintotdeauna să creeze un produs autentic care funcționează și că nu a vrut niciodată să comită o fraudă.
Ceea ce s-a întâmplat la Theranos a declanșat un amplu proces de introspecție în Silicon Valley. Dar aici încă persistă așa-numita cultură „prefă-te că totul e în regulă până când îți iese” și până când nu se va schimba asta, oamenii se tem că ceea ce s-a întâmplat cu Theranos se va repeta.
Percheziții DNA la Casa de comerţ Unirea
Metoda prin care chiar și analfabeți au luat permisul de conducere în Ilfov
Boris Becker, condamnat la închisoare
Averile celor mai bogaţi 10 oameni din lume s-au dublat în pandemie
China vrea redistribuirea averilor. Cum au reacționat miliardarii
O navă de lux a unui miliardar elvețian a scăpat de sub control
Asociația lui Nicușor Dan nu renunță la procesele cu Primăria
Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News