Donald Trump își schimbă șeful de campanie cu patru luni înainte de alegeri
Președintele Donald Trump a anunțat miercuri seara că are un nou director de campanie, Bill Stepien, în condițiile în care sunt mai puțin de patru luni până la alegerile prezidențiale din 2020. Schimbarea managerului de campanie intervine chiar în ziua în care două sondaje efectuate la scară națională arată că Joe Biden, contracandidatul democrat, s-a distanțat la peste 10 procente de actualul președinte conservator.
Bill Stepien este, de fapt, un mai vechi colaborator al lui Donald Trump din campania care l-a propulsat la Casa Albă în 2016.
Stepien a fost numit șef de campanie în locul lui Brad Parscale, pe care, potrivit unor surse, Donald Trump îl consideră vinovat pentru eșecul de luna trecută al mitingului electoral din Oklahoma. Parscale, considerat un „guru” în materie de date și analize digitale, era șeful de campanie al lui Trump de la începutul anului 2018. Acum, el va rămâne consilier principal de campanie.
„Amândoi s-au implicat puternic în victoria noastră istorică din 2016 și abia aștept să avem împreună o a doua victorie, mare și foarte importantă. Ar trebui să fie mult mai ușor, pentru că rezultatele în sondaje cresc rapid, economia merge mai bine, vaccinurile și tratamentele vor veni în curând, iar americanii vor să aibă comunități și străzi sigure!” - spune Donald Trump în mesajul în care anunță schimbarea de la vârful echipei sale de campanie.
Anunțul, făcut de Donald Trump pe rețelele sociale, i-au luat prin surprindere pe mulți dintre colaboratorii săi, au declarat surse citate de CNN.
Redactor: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News