Donald Trump dă asigurări că nu dorește o schimbare de regim în Iran
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a venit cu explicații, vineri, după ce a ordonat eliminarea, într-un atac cu dronă, a celui mai important general din Iran, Qasem Soleimani.
Preşedintele american, Donald Trump, a dat asigurări vineri că nu doreşte o „schimbare de regim” la Teheran după eliminarea generalului iranian Qasem Soleimani pe care l-a descris drept „teroristul numărul unu” al planetei. Donald Trump a repetat că a acţionat pentru a opri un război, nu pentru a începe altul și a spus că generalul iranian pregătea atacuri „iminente” contra diplomaţilor şi militarilor americani.
„Am un respect profund pentru poporul iranian”, a adăugat șeful Casei Albe. „Nu căutăm o schimbare de regim”, a mai declarat Donald Trump.
Donald Trump a insistat că administrația sa este una iubitoare de pace. „Nu căutăm războiul, nu căutăm să clădim națiuni și nu căutăm o schimbare de regim, dar ca președinte niciodată nu voi ezita să apăr siguranța poporului american”, a spus președintele SUA.
„Soleimani a făcut din moartea oamenilor nevinovaţi o pasiune dezgustătoare”, a mai spus Donald Trump înainte de a lansa un avertisment „teroriştilor” care atacă americani: „Vă vom găsi. Vă vom elimina. Îi apărăm întotdeauna pe diplomaţii, pe soldaţii noştri, pe toţi americanii şi pe aliaţii noştri”, a promis preşedintele american, aflat în vacanţă la clubul său Mar-a-Lago din Florida.
Un oficial cu rang înalt din Departamentul de Stat, citat de CNN, a declarat vineri că a existat un consens atunci când a fost luată decizia de a acționa împotriva lui Soleimani. „Pot să vă spun că a fost consens în Cabinetul Național de Securitate al președintelui: riscul de a nu face nimic era inacceptabil, date fiind informațiile pe care le aveam și eficiența lui Soleimani. E genul de persoană pe care trebuie să o iei foarte în serios”, a spus oficialul.
Generalul se afla la Bagdad după ce anterior fusese la Damasc.
„Vorbim într-o limbă pe care regimul o înțelege”, a mai spus oficialul.
Președintele Trump rămâne deschis negocierilor cu Iranul, fără precondiții, a declarat vineri și consilierul pentru securitate națională, Robert O'Brien.
Editor: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News