Donald Trump a intentat proces împotriva comisiei Congresului care investighează atacul de la Capitoliu
Donald Trump a intentat luni un proces împotriva comisiei Congresului SUA care investighează atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului. Fostul preşedinte încearcă să împiedice comisia să obțină documente ale Casei Albe din perioada administraţiei sale, susţinând că solicitaree este ilegală, nefondată şi deplasată.
Donald Trump a afirmat în procesul intentat la Curtea Districtuală Columbia că materialele solicitate de comisia specială pentru insurecţia din 6 ianuarie intră sub incidenţa unei doctrine juridice cunoscute sub denumirea de privilegiu executiv, care protejează confidenţialitatea unor comunicări între oficiali ai Casei Albe.
Procesul solicită o anulare a solicitării de materiale de către această comisie specială, potrivit Reuters,preluată de Agerpres.
Mulţi experţi juridici sunt de părere că Donald Trump, în calitate de fost preşedinte, nu poate invoca în mod legal privilegiul executiv pentru a bloca citaţii emise de comisia Camerei Reprezentanţilor.
Biden a refuzat acordarea privilegiului executiv
La începutul acestei luni, preşedintele Joe Biden a autorizat Arhivele Naţionale, agenţie guvernamentală ce deţine documente din perioada în care Donald Trump a fost în funcţie, să predea un lot iniţial de documente solicitate de comisia care investighează insurecţia din 6 ianuarie.
Comisia a solicitat, de asemenea, ca foşti consilieri ai preşedintelui Donald Trump, printre care şi Steve Bannon, să depună mărturie.
Bannon a refuzat însă să depună mărturie până când invocarea privilegiului executiv de către fostul preşedinte american nu va fi soluţionată de o instanţă sau prin negocieri cu comisia de investigaţie.
Comisia a anunţat săptămâna trecută că va cere oficial Departamentului de Justiţie al SUA să formuleze acuzaţii penale împotriva lui Bannon pentru sfidarea solicitării de a depune mărturie.
Pe 6 ianuarie, susţinători ai preşedintelui Donald Trump au asaltat sediul Congresului într-o încercare eşuată de a împiedica parlamentarii să certifice victoria în alegeri a preşedintelui Joe Biden. Peste 600 de persoane se confruntă în prezent cu acuzaţii penale în urma acestui eveniment.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News