Live

Donald Trump a anunţat lansarea propriei reţele sociale: „Am creat Truth Social pentru a rezista tiraniei giganţilor tehnologiilor”

Data publicării:
Fostul președinte american Donald Trump Foto: GettyImages

Donald Trump a anunţat miercuri lansarea propriei reţele sociale denumită „Truth Social”, după ce a fost interzis în ianuarie de Twitter, Facebook şi YouTube, care îl acuză că i-a incitat pe partizanii săi la violenţă pe platformele lor înainte de asaltul asupra Capitoliului de la Washington.

"Am creat Truth Social şi Trump Media and Technology Group (TMTG) pentru a rezista tiraniei giganţilor tehnologiilor", a afirmat fostul preşedinte într-un comunicat, adăugând că platforma sa ar urma să fie lansată în primul trimestru al anului 2022.

Marile companii din Silicon Valley şi-au "folosit puterea unilaterală pentru a reduce la tăcere vocile disidente din America", a adăugat Donald Trump.

Omul de afaceri republican a fost blocat pe Facebook, Twitter şi YouTube după atacul asupra Capitoliului condus de partizanii săi în timpul ceremoniei de certificare a victoriei rivalului său Joe Biden la prezidenţiale, la 6 ianuarie.

Înainte de a fi interzis, Donald Trump avea aproape 89 de milioane de abonaţi pe Twitter - unde anunţase multe decizii prezidenţiale majore şi concedieri zgomotoase -, precum şi 35 de milioane pe Facebook şi 24 de milioane pe Instagram.

Fostul preşedinte promitea de luni întregi apropiata creare a propriei reţele sociale.

Platforma "Truth Social" va fi disponibilă în versiune beta, prin invitaţie din noiembrie 2021, se arată în comunicat, în timp ce noul grup media al miliardarului, TMTG, va include şi un serviciu video la cerere cu programe de divertisment şi podcasturi "no-woke", scrie Agerpres.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent. Premierul acuză platforma că alimentează violența

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri