Live

Donald și Melania Trump s-au vaccinat împotriva Covid-19 în secret, când încă se aflau la Casa Albă

Data publicării:
Donald și Melania Trump la ceremonia de rămas bun de la baza St. Andrews din Maryland de unde au plecat spre Florida într-un ultim zbor cu Air Force One Foto: Profimedia

Donald Trump și soția sa Melania s-au vaccinat împotriva Covid-19 în luna ianuarie, când încă se aflau la Casa Albă, fără să facă public acest lucru, a declarat luni un consilier al fostului președinte american pentru CNN. Deocamdată nu se știe însă ce vaccin au primit cei doi.

Dezvăluirea vine după ce Trump și-a îndemnat susținătorii să se vaccineze împotriva virusului, în cadrul discursului avut la CPAC (Conservative Political Action Conference), reuniunea anuală a activiștilor și oficialilor aleși republicani din SUA, spunându-le „cât de nedureros este vaccinul, astfel că toată lumea ar trebui să meargă să îl facă”.

El a făcut această declaraţie în pofida faptului că unii dintre simpatizanţii săi sunt deosebit de sceptici faţă de vaccinare.

Această încurajare a marcat o schimbare notabilă în declarațiile fostul președinte, întrucât în timpul mandatului său, Trump a tot negat gravitatea pandemiei și a evitat măsurile de siguranță precum distanțarea socială sau purtarea măștii.

Totodată, potrivit CNN, un oficial de la Casa Albă a spus la jumătatea lunii decembrie că lui Trump nu i se va administra un vaccin împotriva coronavirusului până când acesta nu va fi recomandat de echipa medicală de la Casa Albă. Oficialul a mai adăugat atunci că fostul președinte beneficia în continuare de cocktailul de anticorpi care i-a fost administrat în perioada în care a fost infectat cu Covid-19.

Decizia soților Trump de a nu face publică vaccinarea contrastează puternic cu cea a succesorului și a predecesorilor săi. Atât președintele Joe Biden cât și vicepreședintele Kamala Harris s-au vaccinat public în luna decembrie, iar foștii președinți americani Barack Obama, George W. Bush și Bill Clinton au acceptat, de asemenea, să se vaccineze public pentru a spori încrederea cetățenilor în vaccinurile împotriva Covid.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri