Video De ce sute de americani au venit să-și predea armele de foc poliției
În Statele Unite, armele sunt mai multe decât oamenii. Potrivit statisticilor, civilii americani deţin 394 de milioane de arme de foc, adică mai multe decât populaţia Statelor Unite de 330 de milioane de locuitori. După nenumărate incidente armate, subiectul armelor de foc rămâne unul foarte sensibil în SUA. Mulți americani nu sunt de acord cu interzicerea lor, pentru că văd în dreptul de a purta armă o libertate fundamentală. Totuși, recent, la Houston, în Texas, sute de americani au stat la coadă ca să predea poliţiei armele de foc pe care le aveau acasă. Totul, contra unor recompense financiare. Experţii spun că fenomenul este doar o picătură într-un ocean, dar orice efort de a reduce imensul arsenal privat din State Unite este binevenit.
Un bărbat turc a fost arestat în Calafat, după ce polițiștii de frontieră au descoperit 10 pistoale în camionul pe care îl conducea
Operaţiunea „Ghost Gun”
Sumele uriașe cheltuite de candidații la alegerile prezidențiale din SUA
Prima reacție SRI, după alerta de securitate emisă de SUA: „SRI nu are date pentru creșterea nivelului de alertă teroristă”
Mărturia unei românce aflate în mijlocul uraganului Milton din Florida: A fost pericol. Multă lume a plecat prea târziu
SUA, amenințate de un uragan de nivel 5, la mai puțin de zece zile după ce Helene a ucis sute de oameni
Cazul gimnastelor Ana Bărbosu și Jordan Chiles: Cum încearcă SUA să întoarcă rezultatul care i-a adus româncei medalia de bronz la JO
Arme cumpărate ilegal de pe internet. Autoritățile fac percheziții în toată țara
Rețeaua româno-bulgară care a păgubit SUA cu 1 milion de dolari a fost prinsă. Cum acționau
Mark Hein locuiește în Texas, un stat cu unele dintre cele mai permisive legi privind posesia de arme de foc.
„Îmi place să ochesc la țintă, să fiu un bun țintaș, îmi place să mă antrenez. Tata avea arme, mă lua cu el la vânătoare. Întotdeauna am avut acces la arme de foc, iar la 12 ani am tras pentru prima oară”, povestește Mark.
„Aceasta este o pușcă de calibru 223. De fapt, este o mică armă automată”, arată bărbatul, intervievat într-un reportaj BBC.
L-am întâlnit pe Mark într-un loc unde nu ne-am fi așteptat, un eveniment de răscumpărare a armelor în Houston, unde sute de deținători de arme de foc stau la coadă pentru a-și preda armele de foc la poliție, relatează reporterul BBC.
„Obiectivul este acela de a lua de pe străzi armele de foc nefolosite, nedorite și distrugerea lor, astfel încât să existe siguranța că nu vor fi folosite greșit și că nu vor ajunge pe mâna cui nu trebuie”, explică Milton Martin, de la Poliția din Houston.
„Este pusă în cutie. Ați găsit-o? Este un mic pistol. Nu am nevoie de el, nu aș vrea să fie furat din casă, plus că pot primi un card cu 150 de dolari când îl predau”, spune o femeie.
„Ticăloșii vor fi ticăloși mereu, indiferent de situație, dar noi putem elimina o parte din armele pe care le-ar putea avea”, spune și un bărbat.
„Vrem o țară complet sigură unde să nu mai fie crime în masă cum a fost aceea din Uvalde”, arată o femeie din comunitatea hispanică.
„Nu renunț la ideea de a avea propriile arme, dar cred că sunt prea multe”, explică un bărbat de ce a venit să predea armele care îi prisosesc.
„Avem deja o cultură potrivit căreia este OK să tragi cu o arma, este OK să ai o armă de foc, este OK să deții așa ceva. Este ridicol”, consideră o doamnă.
Mulți dintre cei care vin la astfel de colecte fac asta pentru a mai câștiga un ban pentru arme vechi, unele neutilizabile, în condițiile în care mai au multe altele acasă.
„Probabil că am cel puțin 30 de arme de foc acum, acasă”, mărturisește unul dintre ei.
Există însă și reversul medaliei în țara cu cele mai multe decese provocate de arme de foc. „Nu am nicio problemă cu armele. De fapt, aș putea cumpăra încă una și niște muniție cu ceea ce primesc pe cele predate. Pentru mine, armele înseamnă libertate. A fi american înseamnă
că avem drepturi şi nu vom permite nimănui să ni le încalce”, spune un bărbat.
Poliția din Houston a colectat peste 800 de arme în ziua în care a desfășurat această acțiune, precizează BBC.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News