Live

Concluzia poliției în cazul morții misterioase a unei familii californiene și a câinelui lor. Trupurile nu prezentau semne de violență

Data actualizării: Data publicării:
John Gerrish (45 de ani), soţia sa, Ellen Chung (31 de ani) şi fiica lor în vârstă de un an, au fost găsiţi fără viaţă în luna august. Foto: Profimedia

Moartea misterioasă a membrilor unei familii - părinţii, bebeluşul şi un câine - pe un traseu de drumeţii din California în această vară a fost cauzată de căldură, a declarat joi poliţia locală, după mai multe săptămâni de anchetă, informează AFP.

John Gerrish (45 de ani), soţia sa, Ellen Chung (31 de ani) şi fiica lor în vârstă de un an, au fost găsiţi fără viaţă în luna august, într-o zonă din Sierra National Forest, cunoscută sub numele de Devil's Gulch Valley, relatează BBC. Cadavrul câinelui familiei a fost, de asemenea, descoperit în apropiere.

Bona familiei, îngrijorată după ce nu a găsit pe nimeni la domiciliu, a fost cea care a alertat, pe 16 august, forţele de ordine. Poliţia a localizat a doua zi excursioniştii în Sierra National Forest, nu departe de faimosul Parc Naţional Yosemite, însă de atunci s-a pierdut în speculaţii cu privire la cauza morţii acestora, deoarece cadavrele nu prezentau urme de muşcături sau semne de otrăvire sau de boală.

Poliţia a vehiculat fără succes mai multe ipoteze, de la emanaţii de gaze dintr-o mină abandonată până la otrăvirea cu apă contaminată cu alge albastre extrem de toxice.

Joi, şeriful comitatului Mariposa, Jeremy Briese, a anunţat că familia a decedat din cauza căldurii, invocând "hipertermia şi o posibilă deshidratare" drept cauze ale morţii, scrie Agerpres.

Excursioniştii şi-au epuizat rezervele de apă şi au fost probabil surprinşi de creşterea bruscă a temperaturilor în timpul drumeţiei, a precizat şeriful.

Temperaturile înregistrate în ziua excursiei au depăşit 42 de grade Celsius, au precizat oficialii, potrivit BBC.

 

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din California dat dispărut acum 25 de ani a fost găsit după ce sora lui l-a recunoscut într-un anunț online

Escroci costumați în urși au distrus mai multe mașini de lux ca să încaseze banii din asigurări. Un biolog i-a dat de gol

„Damele de control” care testează loialitatea bărbaților. Femeile sunt plătite de cliente care vor să vadă dacă partenerii le înșală

Un bărbat care avea mai multe arme asupra sa a fost arestat la mitingul lui Trump din California

Partenerii noștri