Compania Virgin Galactic a primit aprobarea autorităţilor americane pentru a trimite turişti în spaţiu
Compania Virgin Galactic, înfiinţată de miliardarul britanic Richard Branson, a anunţat vineri că a primit aprobarea din partea Administraţiei Federale a Aviaţiei (Federal Aviation Administration - FAA) din Statele Unite pentru a trimite oameni în spaţiu, punând astfel presiune asupra rivalilor săi din sectorul emergent al turismului spaţial, informează Reuters.
Aprobarea emisă de FAA intervine într-un moment critic pentru magnatul Richard Branson, întrucât compania lui spaţială se confruntă cu o concurenţă acerbă exercitată de Blue Origin, compania înfiinţată de Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com, şi de SpaceX, compania creată de antreprenorul Elon Musk, CEO-ul Tesla Inc.
Branson, Bezos şi Musk au investit miliarde de dolari în companiile lor producătoare de vehicule spaţiale, potrivit Agerpres.
Richard Branson, despre care presa internaţională a scris că va zbura el însuşi în spaţiu încercând să îl învingă pe rivalul Jeff Bezos în sectorul turismului orbital, a primit această aprobare la doar o lună după succesul unui zbor de testare organizat de Virgin Galactic.
Luna trecută, compania Virgin Galactic a reuşit primul ei zbor cu echipaj uman în spaţiu, după ce vehiculul său spaţial, SpaceShipTwo, care are o capacitate de şase locuri, a fost lansat de la o bază din New Mexico, a ajuns pe orbita terestră şi a fost readus cu bine la sol de cei doi piloţi aflaţi la bordul aparatului de zbor.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News