Live

Cine este Amy Coney Barrett, judecătoarea propusă de Donald Trump la Curtea Supremă a SUA

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Donald Trump anunță că Amy Coney Barrett este propunerea pentru locul vacant de judecător la Curtea Supremă Foto: Guliver/Getty Images

Preşedintele Donald Trump a anunţat sâmbătă că o propune pe judecătoarea Amy Coney Barrett la Curtea Supremă, nominalizare care, dacă va fi confirmată de Senat, va consolida influenţa conservatoare în cadrul instituţiei ce tranşează marile dezbateri din societatea americană, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Numele lui Amy Coney Barrett fusese vehiculat încă din ajun de presa americană care aflase din surse republicane că aceasta este alegerea lui Donald Trump. Locul de la Curtea Supremă a devenit vacant în urma decesului respectatei judecătoare Ruth Bader Ginsburg, care a făcut parte din instanța federală timp de 27 de ani și care a fost o promotoare a egalității de drepturi.

„Este a treia nominalizare pe care o fac (pentru Curtea Supremă) şi este un moment măreţ”, a declarat sâmbătă Donald Trump. „În această seară am onoarea să o nominalizez la Curtea Supremă pe una din juristele cele mai strălucite şi mai talentate ale ţării”, a afirmat preşedintele, evidenţiind „loialitatea impecabilă” a lui Barrett faţă de Constituţie.

„O să vă descurcaţi fantastic”, s-a adresat preşedintele american judecătoarei, care se afla în apropierea sa, deși în ajun fusese văzută acasă, în Indiana, părând să nu știe că ea a fost cea aleasă de președinte pentru a o înlocui pe Ruth Bader Ginsburg.

Donald Trump mizează pe o confirmare rapidă în Senat

„Iubesc Statele Unite şi iubesc Constituţia SUA”, a declarat Amy Coney Barrett într-o alocuţiune în care a omagiat-o pe Ruth Bader Ginsburg, judecătoare considerată progresistă. Ruth Bader Ginsburg „a câştigat admiraţia femeilor din ţară şi din lumea întreagă”, a subliniat Amy Coney Barrett.

Nominalizarea judecătoarei Barrett trebuie să fie acum confirmată de către Senat. Donald Trump este convins că asta se va întâmpla rapid, în condițiile în care are de partea sa majoritatea republicană a acestei camere. Audierile ar urma să înceapă pe 12 octombrie, fiind de aşteptat ca votul în Senat să aibă loc la sfârşitul lunii octombrie, cu câteva zile înaintea scrutinului prezidenţial din 3 noiembrie, conform informaţiilor apărute în presa americană.

Joe Biden cere amânarea confirmării după alegeri

Candidatul democrat la funcţia de preşedinte al SUA, Joe Biden, a cerut sâmbătă Senatului să nu se pronunţe asupra nominalizării judecătoarei Amy Coney Barrett la Curtea Supremă înainte de 3 noiembrie. „Senatul nu ar trebui să se pronunţe asupra acestui post vacant” creat prin moartea judecătoarei progresiste Ruth Bader Ginsburg „până când americanii nu îşi vor alege următorul preşedinte şi următorul Congres”, a afirmat într-un comunicat rivalul candidatului republican, la câteva minute după anunţul nominalizării. 

Dacă Barrett va fi confirmată de Senat, raportul de forțe din Curtea Supremă va fi de 6 judecători conservatori la 3 judecători liberali, ceea ce îngrijorează mediile progresiste, în special organizațiile care militează pentru dreptul la avort.

Amy Coney Barret are șapte copii

Născută la New Orleans, Amy Coney Barrett, în prezent judecătoare la o curte de apel din Chicago, unde a fost numită tot de președintele Trump, în 2017, are 48 de ani şi este cunoscută pentru vederile sale religioase conservatoare.

Ea are șapte copii, dintre care doi adoptați din Haiti, și predă dreptul la Universitatea „Notre Dame” din Indiana, o instituție catolică, pe care de altfel a și absolvit-o. Este căsătorită tot cu un specialist în drept. Sâmbătă a venit la Casa Albă însoțită de întreaga familie.

Președintele Donald Trump și judecătoarea Amy Coney Barrett se îndreaptă către grădina cu trandafiri a Casei Albe, fiind urmați de de prima-doamnă Melania Trump și de familia lui Barrett Foto: Guliver/GettyImages

La ceremonia de sâmbătă de la Casa Albă ea a subliniat că rămâne credincioasă literei legii, considerând că judecătorii nu sunt cei chemați să facă politică. 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri