Live

Cererea echipei lui Donald Trump de oprire a numărării voturilor în Philadelphia, respinsă

Data publicării:
Numărraea voturilor nu a fost stopată în Philadelphia. Foto: Agerpres / EPA / TRACIE VAN AUKEN

Un judecător federal a respins cererea echipei de campanie a lui Donald Trump de oprire a numărării buletinelor de vot la Philadelphia atât timp cât nu sunt de faţă observatori republicani, transmite vineri Reuters, preluată de Agerpres. O instanță din Pennsylvania decisese puţin mai devreme să permită accesul unui număr mai mare de observatori republicani în clădirea din Philadelphia unde sunt numărate voturile.

Echipa lui Donald Trump acţionase în justiţie puţin mai devreme la curtea federală din Philadelphia Comisia electorală a comitatului pentru a cere un ordin de urgenţă. Reclamanții invocau faptul că autorităţile electorale „refuză în mod intenţionat să permită accesul oricăror reprezentanţi şi observatori electorali din partea preşedintelui Trump şi a Partidului Republican”.

„Aşa cum s-a stabilit la audierea de astăzi, în lumina acordului partidelor, cererea reclamantului este respinsă”, a decis judecătorul districtual Paul Diamond într-un ordin emis în seara de joi.

O curte de apel din Pennsylvania decisese puţin mai devreme să permită accesul unui număr mai mare de observatori republicani în clădirea din Philadelphia unde sunt numărate voturile.

Voturi găsite la oficiile poștale

Serviciul poştal al Statelor Unite (USPS) a informat că aproximativ 1.700 de buletine de vot au fost identificate la centre de procesare a corespondenţei în statul Pennsylvania, în timpul a două verificări întreprinse joi, şi că buletinele erau în curs de a fi predate autorităţilor electorale.

Trump a spus în mod repetat, fără a prezenta dovezi, că votul prin poştă este expus fraudelor, deşi experţii afirmă că astfel de cazuri sunt rare în alegerile din SUA.

Echipa sa a pierdut de asemenea joi contestaţiile depuse în instanţe în statele puternic disputate Georgia şi Michigan. 

Posibil atac asupra centrului electoral, oprit de poliție

Poliția din Philadelphia, Pennsylvania, a anunțat că anchetează un presupus plan de atac asupra centrului electoral în care se numără voturile la alegerile prezidențiale, într-o zonă în care voturile au arătat majorități covârșitoare pentru Joe Biden și în defavoarea lui Donald Trump.

Polițiștii au primit informația conform căreia un vehicul de tip Hummer, având la bord oameni înarmaţi, venea din statul Virginia cu intenţia de a ataca acest centru. Forţele de ordine au reţinut cel puţin un bărbat şi au confiscat o armă şi vehiculul Hummer, relatează Agerpres. Nu au fost raportate persoane rănite şi nu au fost furnizate alte detalii despre presupusul complot.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri