Ce pedeapsă a primit primul protestatar care a pătruns cu forța în Capitoliu pe 6 ianuarie 2021
Prima persoană care a pătruns în sediul Capitoliului în timpul insurecției din 6 ianuarie 2021 a fost condamnată la 53 de luni de închisoare pentru tulburări civile şi alte delicte minore, au anunţat marţi procurorii americani.
Michael Sparks, în vârstă de 47 de ani, a fost „primul protestatar violent care a intrat în clădirea Capitoliului pe 6 ianuarie 2021”, susţin procurorii citând dovezi din dosar.
Judecătorul districtual Timothy Kelly l-a condamnat pe Sparks la 53 de luni de închisoare şi 36 de luni de supraveghere după eliberare. De asemenea, el va trebui să plătească o amendă de 2.000 de dolari pentru tulburări civile şi alte delicte minore, între care intrarea într-o clădire cu acces restricţionat şi comportament turbulent într-o clădire cu acces restricţionat, au precizat procurorii într-un comunicat citat de dpa, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor Departamentului Justiţiei, peste 1.488 de indivizi au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni legate de pătrunderea în Capitoliu pe 6 ianuarie 2021.
În acea zi, susţinătorii preşedintelui american Donald Trump au luat cu asalt clădirea Congresului din SUA, unde înfrângerea candidatului republican în alegeri urma să fie certificată.
O mulţime incitată de Trump, care a organizat un miting pentru a denunţa fără nicio bază fraudarea alegerilor, a forţat pătrunderea în Capitoliu, incidente violente în care au murit cinci oameni.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News