Câștig fabulos de peste 1,3 miliarde de dolari la loterie în SUA. Câți bani primește câștigătorul
Un bilet câştigător de peste 1,3 miliarde de dolari a fost validat vineri în Maine, un stat federal din nord-estul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă reprezentanţii loteriei Mega Millions. Câștigătorul are două posibilități de a-și ridica premiul.
Identitatea câştigătorului sau a câştigătoarei nu este deocamdată cunoscută, însă o singură persoană a ghicit toate cele şase numere câştigătoare, care îi vor aduce al doilea premiu ca mărime din istoria loteriei Mega Millions, după câştigul record de 1,53 miliarde de dolari înregistrat în 2018.
Dacă câștigătorul decide să ridice tot premiul odată, va primi 723 de milioane de dolari, adică puțin peste jumătate din valoarea totală de 1,35 de miliarde de dolari.
O altă opțiune este să primească câștigul eșalonat, pe o perioadă de mai mulți ani.
„Acesta este cel de-al patrulea premiu de peste 1 miliard de dolari din istoria Mega Millions, a precizat directorul companiei americane, Pat McDonald, un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.
La extragerea organizată vineri, care a căzut într-o zi de 13, o dată paradoxală ce asociază ghinionul şi şansele la jocurile de noroc, 14 persoane din 10 state americane diferite au ghicit cele cinci numere norocoase - 30, 43, 45, 46, 61. Însă doar deţinătorul sau deţinătoarea biletului înregistrat în statul Maine a ghicit şi cel de-al şaselea număr special - 14 -, sinonim al marelui jackpot.
Reportul la loteria Mega Millions a crescut constant în ultimele luni după data de 14 octombrie.
Loteria americană va începe un nou ciclu de extrageri şi de câştiguri potenţiale, marţi, cu un jackpot de pornire în valoare de 20 de milioane de dolari.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News