Live

Avertizarea șefului serviciilor de informații americane în legătură cu Rusia

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Rusia îşi va relua reţeta care a funcţionat în 2016 - conturi false pe reţele de socializare, campanii de dezinformare, pirataj - cu scopul de a influenţa alegerile legislative americane din noiembrie anul acesta, a avertizat şeful serviciilor americane de informaţii Dan Coats, relatează News.ro, care preia o informație transmisă de AFP.

Audiat marţi de Comisia pentru Informaţii din cadrul Senatului pe tema situaţiei ameninţărilor de la nivel mondial la adresa ţării, Dan Coats a spus totodată că programul nuclear nord-coreean reprezintă „o ameninţare existenţială” pentru Statele Unite.

Principalele servicii de informaţii - CIA, NSA - şi FBI au denunţat deja amestecul Rusiei cu scopul de a favoriza candidatura lui Donald Trump la preşedinţie în faţa lui Hillary Clinton prin reţele de socializare şi piratarea unor informaţii provenind de la tabăra democrată. Preşedintele Trump a respins aceste concluzii, iar Moscova dezminte categoric şi cu regularitate acuzaţiile americane.

În Congres au fost lansate mai multe anchete, iar un procuror special cu puteri extinse a fost numit de Departamentul Justiţiei ca să încerce să facă lumină asupra unor suspiciuni de complicitate între echipa de campanie a candidatului republican şi Rusia.

„În cadrul comunităţii (informaţiilor), noi nu am văzut vreo dovadă a unei schimbări semnificative” de comportament din partea Rusiei, a declarat Coats în faţa senatorilor. „Ne aşteptăm ca Rusia să continue să utilizeze propaganda, reţele de socializare, falși influencer-i, purtători de cuvânt favorabili şi alte mijloace pentru a monta o mare varietate de operaţiuni menite să amplifice disensiunile sociale şi politice în Statele Unite”, a spus el.

Reţelele de socializare Twitter şi Facebook, dar şi Google sunt acuzate de mai multe luni de faptul că au servit, fără să ştie, ca platformă a propagandei ruse.

Twitter a închis, astfel, aproape 4.000 de conturi dubioase cu legături cu o agenţie de propagandă online cu sediul în Rusia. Facebook a recunoscut, la rândul său, că aproximativ 150 de milioane de utilizatori ai reţelei sale şi ai Instagram au văzut conţinuturi create de către operatori ruşi cu scopul de a influenţa alegerile prezidenţiale.

„Nu ar trebui să existe vreo îndoială asupra faptului că Rusia consideră că eforturile sale au dat roade şi privește alegerile de la jumătatea mandatului (președintelui - n.r.), din 2018, o ţină în vederea unor operaţiuni de influențare rusă”, a subliniat Dan Coats, care coordonează activităţile serviciilor americane de informaţii.

În noiembrie, democraţii vor încerca să recucerească majoritatea în Camera Reprezentanţilor, unde vor fi puse în joc toate cele 435 de mandate, dar şi în Senat, care va fi reînnoit cu o treime (33 de mandate).

În ianuarie, secretarul de Stat american Rex Tillerson a ameninţat Rusia că va suporta „consecinţele” dacă intervine în alegerile din noiembrie, recunoscând totdată că va fi „foarte dificil să fie împiedicată”.

Amenințarea nord-coreeană

În privinţa ameninţării nord-coreene, Coats a apreciat că se apropie momentul „luării unei decizii cu privire la modul în care trebuie să se răspundă”.

Regimul de la Phenian este vizat de multiple serii de sancţiuni impuse de Consiliul de Securitate al ONU, din cauza programelor sale nuclear şi balistic. Anul trecut, Nordul a tras rachete capabile să atingă teritoriul continental al Statelor Unite şi a efectuat un al şaselea test nuclear, cel mai puternic de până în prezent.

„Obiectivul nostru este să ajungem la o soluţionare paşnică”, a subliniat însă oficialul american. „Exercităm un maximum de presiune asupra Coreei de Nord în diverse moduri”, a spus el, fără a da detalii.

Liderul nord-coreean Kim Jong-un asimilează „orice efort vizând să-l facă să renunţe la armele sale nucleare unei ameninţări existenţiale la adresa naţiunii sale şi mai ales a leadershipului său”, a adăugat Dan Coats, exprimându-şi regretul faţă de „natura provocatoare şi instabilitatea manifestate de Kim”.

Armistiţiul olimpic a aplanat întrucâtva tensiunile între Coreea de Sud şi vecinul său din Nord, în condițiile în care la Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Pyeongchang, oraș din Coreea de Sud, participă și sportivi nord-coreeni. Unii analişti văd în acest fapt o oportunitate în vederea unor eforturi către o soluţionare diplomatică a crizei nucleare nord-coreene.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Atacuri ruseşti asupra unor substaţii ale centralelor nucleare. „Riscul unor accidente este incredibil de mare”

Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

Partenerii noștri