Live

Autorul exploziei din Nashville a fost identificat

Data actualizării: Data publicării:
Explozia care a avut loc în ziua de Crăciun în Nashville a fost provocată. Foto: GettyImages

Anchetatorii care investighează explozia produsă de Crăciun în Nashville au identificat un suspect după ce probe din ADN-ul său au fost găsite la locul deflagrației. 

Oficialii din statul american Tennessee au declarat că ADN-ul se potrivește cu cel al lui Anthony Quinn Warner, în vârstă de 63 de ani, scrie BBC.

FBI a precizat că nu există un indiciu privind alți suspecți în cauză și că este prea devreme pentru a stabili motivul acestui atac.

În timpul unei conferințe de presă, anchetatorii federali au spus că Warner, care lucra în domeniul IT și avea o vastă experiență în domeniul electronicii, este singurul responsabil pentru explozie și că a murit la fața locului. Ei au declarat că explozia a fost probabil un act deliberat și că au fost descoperite rămășițele lui Warner la fața locului.

Conform înregistrărilor publice, Warner locuia până de curând în Antioch, o suburbie a orașului Nashville, unde poliția a descins sâmbătă într-un imobil. Vecinii au afirmat că au văzut o camionetă în incintă, relatează presa locală.

Anterior, CBS News a transmis că o probă de ADN a fost colectată de la mama lui Warner.

"În acest moment nu există niciun indiciu că ar fi fost implicate alte persoane", a spus agentul special al FBI, Douglas Korneski. El a adăugat că au fost analizate imaginile de pe camerele video din zonă și că nu au fost văzute alte persoane care să fi fost implicate.

Ce se știe despre Warner?

Potrivit presei americane, Warner avea o vastă experiență în domeniul sistemelor electronice și de alarmă. 

Era rezident de multă vreme în Nashville și lucrase ca tehnician în domeniul IT la o agenție imobiliară. Fostul său angajator, agentul imobiliar Steve Fridrich, a declarat pentru Nashville Tennessean că Warner a demisionat în mod neașteptat luna aceasta, după patru ani de activitate în companie.  

Steve Schmoldt, un vecin care a locuit alături de Warner peste 20 de ani, l-a descris ca fiind "puțin ciudat": "Nu am văzut niciodată pe nimeni venind și plecând de la el", a spus Steve Schmoldt.

Explozia a avut loc vineri, după ce o voce computerizată ce venea din rulota parcată a îndemnat oamenii să se îndepăteze, avertizând că vehiculul va exploda în câteva minute.

Explozia a rănit cel puțin trei persoane, a incendiat alte câteva vehicule și a distrus o serie de clădiri.

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri