Live

Atac cu cuțitul la reședința unui rabin din SUA. Cinci persoane au fost rănite, dintre care două în stare critică

Data actualizării: Data publicării:
Foto: arhivă GettyImages

Mai multe persoane au fost rănite sâmbătă seară într-un atac cu armă albă la reședința unui rabin în apropiere de New York, a anunţat o asociaţie evreiască din Statele Unite, citată duminică de Agerpres.

„Am primit un apel anunţând un atac în masă cu armă albă” la „reşedinţa unui rabin hasidic. Cinci persoane rănite prin înjunghiere, toate evrei hasidici, au fost transportate la spitale locale”, a declarat OJPAC (Orthodox Jewish Public Affairs Council), pe Twitter.

OJPAC a precizat că doi dintre răniţi sunt în stare critică.

Televiziunea CBS a anunţat la rândul ei că un bărbat înarmat cu o macetă a intrat în casa acestui rabin, situată în Monsey, la 50 km nord de New York, unde oamenii s-au adunat cu ocazia sărbătorii evreieşti Hanuka.

Agresorul a înjunghiat cel puţin trei persoane prezente înainte de a fugi, potrivit aceleiaşi surse. Monsey găzduieşte o mare comunitate evreiască.

Potrivit lui Yossi Gestetner, cofondator al OJPAC pentru regiunea Hudson Valley, intervievat de New York Times, una dintre victime este fiul acestui rabin. „Erau câteva zeci de persoane în casă. Se sărbătorea Hanuka”, a adăugat Gestetner.

Mai multe atacuri cu caracter antisemit au avut loc în ultimii ani în Statele Unite.

La 10 decembrie, un atac armat într-un supermarket kosher din Jersey City, lângă New York, a lăsat în urmă patru morţi, iar cei doi atacatori au fost împuşcaţi. Poliţia a descris atacul ca pe „un act de terorism intern alimentat de antisemitism şi opinii anti-forţele de ordine”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce pedeapsă poate primi Luigi Mangione, suspectul arestat pentru uciderea directorului UnitedHealthcare

Donald Trump a deschis Bursa din New York și a promis „stimulente nevaivăzute” pentru companii

Magnați imobiliari din SUA, acuzați de agresiuni sexuale și deținere de droguri. Cum acționau frații Alexander

Justiţia statului New York se opune cererilor lui Trump pentru a-i anula o condamnare penală și una civilă

Partenerii noștri