Live

Exclusiv Ar putea fi schimbat Joe Biden de Democrați din cursa pentru președinția SUA? Andrei Muraru: Pariul lor a fost neinspirat

Data actualizării: Data publicării:
Președintele american Joe Biden a avut în dezbaterea cu Donald Trump o prestație care îi pun sub semnul întrebării viitorul în cura pentru Casa Albă. Foto: Profimedia Images

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat, vineri seară, în cadrul emisiunii LIVE cu Alexandru Rotaru, de la Digi24, că „pariul” Partidului Democrat din SUA pentru dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump a fost „unul neinspirat”. Muraru a afirmat că Democrații au mizat pe o dezbatere timpurie pentru a respinge întrebările privind vârsta actualului președinte și a sublinia pregătirea lui pentru un nou mandat, însă efectul a fost unul invers. „Poate că unii s-au gândit că ar fi un ultim moment în care candidatul democrat poate fi înlocuit în mijlocul verii”, este de părere reprezentantul României la Washington.

„Pariul taberei Democrate pentru această dezbatere a fost, se vede, unul neinspirat, pentru că au mizat pe o dezbatere timpurie, a doua urmând să aibă loc pe 10 septembrie, tocmai pentru a respinge aceste întrebări neîncetate care au apărut cu privire la vârsta președintelui, cel mai în vârstă președinte din istoria Americii – 81 de ani - și acest lucru cred că ar trebui să facă obiectul unor analize interne - cine a împins această dezbatere atât de timpuriu. 

Poate că unii s-au gândit că ar fi un ultim moment în care candidatul democrat poate fi înlocuit în mijlocul verii, pentru că este cea mai timpurie dezbatere care a avut loc în istoria dezbaterilor prezidențiale americane. 

Aici s-a obținut o întreagă furtună de știri negative, o spirală a comentariilor, care nu fac deloc bine pentru independenți și pentru nehotărâți. 

(...) 

Această dezbatere a avut rolul, în primul rând, cel puțin pentru tabăra Democrată, să sublinieze că președintele este pregătit pentru un al doilea mandat și să creeze această antiteză cu fostul președinte Trump. S-a obținut, din ce spune presa americană astăzi, exact contrariul”, a spus Andrei Muraru.

Majoritatea alegătorilor înregistraţi în SUA pentru a vota la alegerile prezidenţiale din noiembrie consideră că fostul preşedinte Donald Trump l-a învins pe actualul preşedinte, Joe Biden, la dezbaterea desfăşurată joi în studioul CNN Atlanta, potrivit unui sondaj realizat de rețeaua americană de televiziune în rândul telespectatorilor. 

Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, potrivit unui sondaj CNN. Unii democraţi sunt atât de disperaţi de prestaţia slabă a preşedintelui Biden, încât se întreabă dacă el ar trebui să mai rămână candidatul partidului la Casa Albă, mai relatează postul american. 

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Partenerii noștri