Live

Anthony Fauci se declară ușurat că nu mai trebuie să se contrazică cu Trump

Data publicării:
Donald Trump şi Anthony Fauci. Foto: Profimedia Images

Specialistul în imunologie și consilierul special al președintelui SUA pentru maladia Covid-19, Anthony Fauci, a declarat joi că se simte ușurat că nu mai trebuie să se contrazică cu Donald Trump în ceea ce privește pandemia, scrie The Guardian.

De-a lungul timpului, Fauci și Trump au avut mai multe neînțelegeri legate de măsurile care trebuiau luate în contextul pandemiei, motiv pentru care, Donald Trump l-a exclus de multe ori din ședințele publice.

Cu toate acestea, la o zi după învestirea lui Joe Biden, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA a revenit în sala de presă a Casei Albe, după ce noul președinte a lansat o strategie națională împotriva Covid-19 și a semnat 10 ordine executive pentru combaterea pandemiei care a provocat până acum peste 410.000 de decese.

„Unul dintre lucrurile pe care le vom face este să fim complet transparenți, deschiși și cinstiți. Dacă lucrurile merg prost, nu arătați cu degetul, ci încercați să le corectați”, a spus Fauci reporterilor.

Întrebat dacă ar dori să modifice sau să clarifice ceva ce a spus în timpul președinției lui Trump, Fauci a insistat că a fost întotdeauna candid, remarcând ironic „de aceea, uneori am avut probleme”.

În timpul mandatului lui Trump, Fauci dar și alți consilieri în domeniul sănătății au fost nevoiți să se contrazică cu președintele și să îi explice acestuia de ce măsurile propuse de el, precum injectarea pacienților cu dezinfectant, nu sunt deloc soluții bune.

El a precizat că a fost deranjat de sprijinul adus în martie de Donald Trump hidroxiclorochinei, un medicament antimalaric care nu şi-a dovedit eficienţa în faţa coronavirusului.

„Nu aveam nicio plăcere să îl contrazic pe preşedinte, însă nu prea am simţit că puteam vorbi fără să avem de înfruntat repercusiuni”, a continuat Anthony Fauci.

„Ideea de a putea veni aici, a vorbi liber despre ceea ce cunoşti, despre dovezi, ştiinţă este un sentiment eliberator”, a mai declarat specialistul în imunologie.

Cu toate acestea, deși Biden a condamnat distribuția vaccinului sub administrația lui Trump ca fiind un eșec, Fauci a susținut că noua echipă nu începe de la zero.

„Cred că obiectivul stabilit de președinte de a vaccina 100 de milioane de oameni în 100 de zi este un obiectiv destul de rezonabil”, a mai adăugat Anthony Fauci.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri