Ancheta privind asasinarea activistului Malcolm X ar putea fi redeschisă în urma dezvăluirilor făcute de un fost polițist
Fiicele activistului afro-american pentru drepturi civile Malcolm X au cerut redeschiderea anchetei privind asasinarea tatălui lor, după apariția unor noi mărturii în spaţiul public care acuză Poliţia din New York şi FBI-ul, relatează AFP, citată de Agerpres.
Contactat duminică de AFP, un purtător de cuvânt al Procurorului din Manhattan a precizat că „examinarea” dosarului este „în curs de desfăşurare”.
Într-o conferinţă de presă a fost prezentată o scrisoare redactată de un fost poliţist new-yorkez, în prezent decedat, care acuză Poliţia din New York şi FBI-ul de complicitate la crimă.
Potrivit unui văr al lui, acel poliţist, care era de culoare şi acţiona sub acoperire, s-a apropiat, la cererea superiorilor lui, de anturajul activistului Malcolm X şi a arestat doi dintre bodyguarzii acestuia, cu doar câteva zile înainte de comiterea asasinatului.
Pe 21 februarie 1965, în urmă cu 55 de ani, activistul Malcolm X - al cărui nume real era El-Hajj Malik El-Shabazz - ar fi fost astfel privat de prezenţa celor doi bodyguarzi atunci când s-a prezentat pentru a susţine o alocuţiune la Audubon Ballroom, o sală de spectacole din nordul cartierului Manhattan, unde a fost ucis de gloanţele trase de trei bărbaţi.
Fostul poliţist, care dorea ca mărturia lui să devină publică abia după moartea lui, afirma că Poliţia din New York (NYPD) şi FBI au păstrat secrete anumite aspecte ale dosarului.
În februarie 2020, după difuzarea unui documentar pe Netflix, „Who Killed Malcolm X?”, procurorul din Manhattan, Cyrus Vance, a cerut echipelor din subordinea lui să examineze acel dosar, pentru a stabili dacă ancheta ar trebui redeschisă.
Contactată duminică de AFP, Poliţia din New York a precizat că a transmis biroului procurorului „toate arhivele legate de acest dosar” și că NYPD „rămâne dispusă să contribuie la această reexaminare indiferent în ce manieră va fi realizată aceasta”.
Contactat de AFP, Biroul FBI din New York nu a dorit să comenteze aceste informaţii.
„Orice element care ne permite să cunoaştem mai bine adevărul despre această teribilă tragedie ar trebui să fie examinat cu atenţie”, a declarat Ilyasah Shabazz, una dintre cele trei fiice ale lui Malcolm X prezente la acea conferinţă de presă, dintre cele şase pe care activistul le-a avut cu soţia lui, Betty.
Editor : Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News