Live

A început procesul lui Harvey Weinstein. Peste 80 de femei l-au acuzat public de agresiuni sexuale

Data publicării:
Havery Weinstein. Foto: GettyImages

Mogul din industria americană de film Harvey Weinstein a ajuns luni în fața instanței pentru a se confrunta cu acuzațiile de agresiune sexuală care l-ar putea trimite la închisoare pentru tot restul vieții, transmite Mediafax citând presa americană.

Procesul începe la mai bine de doi ani după ce primele acuzații la adresa Harvey Weinstein au devenit publice și au fost depuse în instanță.

Harvey Weinstein a ajuns luni la tribunalul din Manhattan pentru prima fază a procesului în care este acuzat. Fostul producător de film a intrat în clădire folosind un cadru de mers, de care nu se desparte de la operația pe care a suferit-o în urmă cu două săptămâni.

În vârstă de 67 de ani, el a fost condus în sala de judecată de echipa sa de avocați condusă de Donna Rotunno și de bodyguarzi.

Când a fost chemat în fața judecătorului James Burke pentru a-și spune numele, Weinstein s-a deplasat foarte lent și „aproape că și-a exagerat poziția încovoiată a corpului”, scrie USA Today.

Actrița Rosanna Arquette, una dintre persoanele care l-au acuzat pe Weinstein dar care nu se numără printre martorii acuzării s-a aflat în mulțimea care a așteptat în fața tribunalului. Mulți dintre cei care au așteptat începutul procesului au ajuns în fața tribunalului încă de la 4.30 dimineața.

Principala problemă în ceea ce privește selecția juraților este legată de viteza cu care se va derula această etapă a procesului. Fostul mogul al industriei cinematografice se confruntă cu cinci acuzații printre care se numără viol și comportament sexual agresiv, față de două femei, în 2013 și 2006.

Weinstein a fost acuzat pentru prima dată în mai 2018 și a pledat nevinovat, înainte să fie eliberat pentru o cauțiune de 1 milion de dolari. Între timp cauțiunea a crescut la 5 milioane de dolari. Fostul producător de film a negat toate acuzațiile de sex fără consimțământul partenerei.

De atunci, peste 80 de femei l-au acuzat public pe Weinstein, în vârstă de 67 de ani, pentru agresiuni sexuale. Valul de acuzații nu a dus numai la decăderea sa profesională, ci și la o serie de investigații criminale care au alimentat și mișcarea #MeToo, cea care le-a dat multor femei curajul de a mărturisi că au fost expuse abuzului sexual din partea mai multor bărbați puternici din întreaga lume.

Zecile de acuzații - prescrise juridic - importante pentru acuzare pentru a dovedi comportamentul de „prădător sexual”

Faptele mai vechi sunt prescrise din punct de vedere juridic, însă demonstrarea lor va permite acuzării să arate că Weinstein are un comportament de „prădător sexual”.

Începând din această săptămână, în instanța din New York, procesul împotriva lui Weinstein se reduce la cinci acuzații de infracțiune pe baza unor plângeri depuse de două femei.

Prima dintre ele, a cărei identitate rămâne deocamdată ascunsă, spune că Weinstein a violat-o în 2013 într-o cameră de hotel din New York, potrivit rechizitoriului de înlocuire depus împotriva sa în iulie 2018. Acest incident acoperă trei dintre cele cinci acuzații depuse împotriva Weinstein: atac sexual, viol de gradul I și viol de gradul al treilea, potrivit documentelor.

Cea de a doua victimă din proces estre Mimi Haleyi, care spune că Weinstein a obligat-o să facă sex oral în 2006, în apartamentul său din Manhattan.

Două dintre acuzațiile împotriva lui Weinstein se referă la acest episod: agresiune sexuală și fapte sexuale criminale de gradul I.

Mimi Haleyi i-a fost prezentată producătorului de film în 2004, la premiera europeană a filmului „Aviatorul / The Aviator”, iar ulterior a lucrat împreună cu el pentru o emisiune TV produsă în New York.

După ce Weinstein i-a făcut mai multe avansuri nedorite, Haleyi a acceptat să se întâlnească cu el la apartamentul său din Manhattan.

„De cum a intrat în apartamentul meu, m-a obligat să întrețin relații sexuale cu acesta. L-am refuzat, dar m-a obligat, folosind forța fizică, să îi fac sex oral”, a povestit ea.

Cazul va fi judecat la Curtea Supremă din New York de către James Burke, judecător de drept penal din 2001, după ce a fost, timp de 12 ani, procuror.

Se așteaptă ca procesul să dureze până în luna martie. Timp de două săptămâni se va face selecția juriului, urmată de opt săptămâni de argumentări și, în final, de deliberări.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Conor McGregor a fost găsit vinovat de agresiune sexuală. Este obligat să plătească victimei despăgubiri de peste 248.000 de euro

P. Diddy e acuzat de o nouă agresiune sexuală asupra unui bărbat de 39 de ani. „După ce a băut, a început să se simtă dezorientat”

Bărbat de 23 de ani, reținut la cinci luni după plângerea unei tinere care acuză ca a agresat-o sexual într-o stație de tramvai

Personalități de la Hollywood au reacționat după victoria lui Trump. „Casa Albă va fi împodobită de un adevărat idiot”

Partenerii noștri