Live

SUA și Israelul fac cel mai mare exercițiu militar comun de până acum

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Statele Unite și Israelul au lansat cel mai mare exercițiu militar comun de până acum, luni, menit să fie un semnal clar pentru Iran și o subliniere a forței alianței în ciuda îngrijorărilor cu privire la componența noului guvern israelian, care include partide ultrareligioase și ultranaționaliste, relatează CNN.

În cadrul exercițiului Juniper Oak vor fi folosite 100 de avioane de luptă americane și 42 israeliene. Va participa, de asemenea, portavionul USS George H.W. Bush. Exercițiile vor acoperi toate domeniile de război.

„Nu putem găsi un alt exercițiu care să se apropie măcar de proporțiile acestuia”, a declarat un oficial de vârf din domeniul apărării din SUA. În jur de 6.500 de militari americani vor participa la exercițiu și peste 1.100 de militari israelieni, a mai spus oficialul citat.

Exercițiul se va desfășura în ciuda îngrijorărilor cu privire la componența noului guvern al lui Benjamin Netanyahu, care a numit în funcții de miniștri politicieni considerați în trecut ca aflându-se în zona de periferie naționalistă a politicii israeliene, inclusiv din partidele de extremă Otzma Yehudit sau Noam.

Oficialul american a recunoscut că ar putea exista neînțelegeri cu noul guvern israelian, dar a subliniat că parteneriatul cu Israelul este susținut de un angajament bipartizan nenegociabil în Statele Unite.

De asemenea, el are loc pe fondul unor tensiuni tot mai mari între SUA și Iran. Administrația Biden a introdus noi sancțiuni împotriva Iranului ca urmare a represiunii brutale pe care teocrația de la Teheran a pornit-o împotriva protestatarilor.

Netanyahu însuși este un cunoscut aderent al unei politici dure față de Iran, angajându-se după învestire să „zădărnicească eforturile Iranului de a obține arma nucleară”.

„Nu m-ar surprinde dacă Iranul vede scara și forma acestor activități și înțelege de ce suntem capabili”

Juniper Oak, care marchează o accentuare a cooperării între armatele SUA și Israelului, a fost plănuit rapid, mai ales având în vedere proporțiile sale. În mod normal, un astfel de exercițiu la scară largă care implică atât de multe tipuri de forțe ar fi trebuit să fie planificat în mai mult de un an, însă planificarea a durat doar două luni, a mai spus oficialul citat.

Planificarea a început în timpul guvernului precedent, condus de Yair Lapid, și s-a terminat în timpul guvernului actual, condus de Netanyahu.

Armata americană va conduce exercițiul, iar în ciuda schimbării de optică în Israel și a legăturilor tot mai strânse cu țările din Golf, niciuna dintre acestea nu va participa. În schimb, oficialul american a spus că acestea vor primi un briefing după finalizarea exercițiului.

„Aceste tipuri de exerciții, pe care Comandamentul Central al Armatei le realizează frecvent cu partenerii noștri, dezvoltă interoperabilitatea între forțe militare, accentuează capacități militare și sunt importante pentru securitatea și stabilitatea regiunii. Lecțiile învățate în cadrul acestor exerciții pot fi exportate partenerilor noștri din toată regiunea”, a declarat generalul Michael Erik Kurilla, comandantul central al armatei.

Un exercițiu SUA-Israel anterior, de la sfârșitul lunii noiembrie, a fost descris de armata israeliană drept o simulare „a unei operațiuni de rază lungă și a unor zboruri pe distanțe lungi, inclusiv o campanie împotriva unor țări îndepărtate”, o referință sugestivă la Iran.

Oficialul american citat a subliniat că exercițiul nu este menit să fie o simulare față de un atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene, dar a recunoscut că Iranul va urmări și va lua notă de exercițiu.

„Nu m-ar surprinde dacă Iranul vede scara și forma acestor activități și înțelege de ce suntem capabili noi (n. red. – Israelul și SUA)”, a spus el.

Deși administrația Biden a încercat să găsească o soluție diplomatică la programul nuclear iranian, după ce fostul președinte Donald Trump a rupt acordul anterior, negocierile privind reînființarea lui s-au blocat. Ulterior, reprimarea brutală de către conducerea teocratică de la Teheran a protestelor anti-regim și furnizarea de drone Rusiei de către aceasta au schimbat și mai mult termenii problemei.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Partenerii noștri