SUA şi Grecia au prelungit acordul de cooperare militară pe fondul tensiunilor din Mediterană: „Grecia se confruntă cu un casus belli”
Grecia şi-a consolidat joi legăturile militare cu Statele Unite, pe fondul tensiunilor cu Turcia în estul Mediteranei. Ratificarea are loc la scurt timp după ratificarea unui acord de apărare istoric cu Franţa.
Atena şi Washingtonul au semnat la Washington o prelungire cu cinci ani a acordului lor de cooperare în domeniul apărării, care a fost reînnoit până acum în fiecare an din 1990. Noua versiune prevede că acordul rămâne în vigoare pe termen nelimitat, cu excepţia cazului în care una dintre cele două ţări aliate se opune cu un preaviz de doi ani.
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a salutat „un aliat puternic şi de încredere” la semnarea acordului, referindu-se în special la parteneriatul din Afganistan în cadrul NATO.
Nici el, nici omologul său grec Nikos Dendias nu au menţionat în mod explicit Turcia, potrivit AFP, peluată de Agerpres.
„În estul Mediteranei”, a spus ministrul grec, „Grecia se confruntă cu un casus belli, o ameninţare de război dacă îşi exercită drepturile suverane”. „Grecia se confruntă cu provocări zilnice”, a insistat oficialul grec, dând asigurări că Atena intenţionează „să rezolve disputele pe cale diplomatică şi întotdeauna în conformitate cu dreptul internaţional”.
Parlamentul grec a ratificat în urmă cu o săptămână un acord de apărare istoric cu Franţa, care prevede achiziţionarea a trei nave de război franceze pentru a face faţă provocărilor turce în Marea Egee.
Potrivit ministrului de externe grec Nikos Dendias, acest acord cu Parisul va „contribui la consolidarea pilonului european al NATO”.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News