Live

SUA se pregătesc pentru un val de căldură care va aduce zilnic „câteva zeci de recorduri” de temperatură

Data publicării:
Vor fi afectate câteva oraşe mari, de la Chicago până la New York. Foto: Shutterstock

Mai multe regiuni din centrul şi estul SUA se pregătesc pentru un val de căldură sufocant așteptat săptămâna viitoare, care va aduce temperaturi anormal de ridicate pentru luna iunie. Washington a activat deja alerta de „urgență de căldură”, iar americanii au fost avertizați să „ia în serios” condițiile meteorologice. 

„Temperaturile vor creşte săptămâna viitoare din Midwest spre nord-estul ţării", a avertizat vineri pe rețeaua socială X Serviciul meteorologic naţional (NWS), spunând că se aşteaptă „câteva zeci de recorduri" zilnice de căldură, scrie AFP, potrivit Agerpres. 

Acest val urmează să înceapă duminică în centru, până marţi să se răspândească prin Midwest şi nord-est şi va dura aproape întreaga săptămână, potrivit NWS.

„Căldura este principala cauză a deceselor legate de condiţiile meteorologice în majoritatea anilor. Luaţi-o în serios”, a avertizat serviciul meteo.

Capitala Washington şi-a activat deja alerta de „urgenţă căldură" pentru vineri, a declarat primarul Muriel Bowser, şi „se prognozează temperaturi extreme pentru săptămâna viitoare".

Mercurul termometrelor ar urca până la 38 de grade Celsius pe 23 iunie.

De asemenea, vor fi afectate câteva oraşe mari, de la Chicago până la New York.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, valurile de căldură repetate sunt un marker fără echivoc al încălzirii globale şi este de aşteptat ca aceste valuri de căldură să se înmulţească, să se prelungească şi să se intensifice.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kremlinul continuă amenințările, după discursul lui Putin privind noua rachetă balistică: „Capacitățile Rusiei au fost demonstrate”

Cum urmăresc SUA lansările de rachete balistice și de ce nu au fost alarmate de atacul rusesc asupra orașului Dnipro

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Kim Jong Un acuză SUA că răscoleşte tensiunile. „Ar putea escalada în cel mai distructiv război termo-nuclear”

Partenerii noștri