Live

SUA, despre legea electorală promovată de Beijing: "Este un atac direct asupra autonomiei Hong Kongului"

Data publicării:
Manifestatii in Hong Kong in memoria Pieței Tienanmen 1989. Foto: Profimedia

SUA condamnă reforma electorală pe care China vrea să o impună în Hong Kong, pe care o consideră "un atac direct" la adresa autonomiei teritoriului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Statele Unite condamnă atacurile persistente ale Republicii Populare Chineze împotriva instituţiilor democratice din Hong Kong", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, în cursul unei conferinţe de presă.

Beijingul şi-a intensificat ofensiva pentru a-şi impune voinţa la Hong Kong, cu o reformă electorală care îi va permite să excludă de la alegeri candidaţii opoziţiei care militează pentru democraţie.

"Acesta este un atac direct asupra autonomiei Hong Kongului, a libertăţilor şi a proceselor democratice din Hong Kong", a apreciat Ned Price. În opinia lui, reforma ''va limita participarea, va reduce reprezentarea democratică şi va înăbuşi dezbaterea, ceea ce contravine voinţei clare a poporului din Hong Kong''.

"Dacă vor intra în vigoare, aceste măsuri ar submina în mod drastic instituţiile democratice din Hong Kong", a adăugat el.

Adunarea Naţională a Poporului (ANP) chinez a anunţat miercuri că va delibera asupra modificării sistemului electoral în regiunea administrativă specială Hong Kong. O decizie este aşteptată la 11 martie.

Sesiunea anuală a ANP începe la 5 martie şi s-ar putea încheia cu noi măsuri pentru întărirea controlului Chinei asupra acestui teritoriu semi-autonom, după ce anul trecut a fost impusă o lege privind securitatea naţională.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

China amenință cu „represalii” după ce SUA au acordat Taiwanului un ajutor militar de 300 de milioane de dolari

Bătălia pentru Taiwan. Cum sunt ţinute în şah SUA şi China de insula care fabrică peste 90% din cipurile folosite în întreaga lume

Ambasadorul chinez cere Americii să nu trateze China ca pe un rival strategic: „Sperăm că SUA se vor abţine să treacă linia roşie”

Mike Pompeo a primit interdicție de a intra în China. Care sunt acuzațiile Beijingului

Partenerii noștri